ARAD. În urmă cu opt luni, consilierul local Siegfried Mayer (USR) lansa ideea relocării Monumentului Eroilor Sovietici, situat pe Calea Timişorii, imediat după Podul Traian. Consilierul promitea că, împreună cu alţi colegi de partid, va redacta un proiect de hotărâre care va fi înaintat Consiliului Local Municipal Arad, urmând să fie propusă demontarea monumentului şi eventuala amplasare a acestuia în Cimitirul Pomenirea, unde există morminte ale sovieticilor care au murit în Al Doilea Război Mondial.
„Analizăm care este cea mai corectă variantă pe care să o prezentăm în Consiliul Local. Acel monument este un elogiu adus aşa-numiţilor eliberatori ruşi şi nu mai este de actualitate, dacă ne uităm ce se întâmplă în Ucraina. Dacă în anii ’50 conducerea comunistă a Aradului a decis să aducă un omagiu acestei armate, eu cred că în 2022 armata rusă nu mai poate fi numită eliberatoare”, spunea Siegfried Mayer în 10 mai 2022.
Niciun demers oficial
Declaraţiile privind mutarea monumentului au fost reluate de consilierul local şi în 24 august 2022, cu ocazia unei manifestaţii organizate de Ziua Independenţei Ucrainei, la care au participat circa 150 de persoane. Locul desfăşurării acţiunii a fost tocmai în faţa monumentului care omagiază soldatul sovietic. La opt luni de la lansarea ideii în spaţiul public, niciun proiect nu a fost depus în acest sens în Consiliul Local Municipal Arad. Nici la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Arad nu s-au făcut demersuri oficiale.
Oprelişti?
Contactat de Jurnal Arădean/www.aradon.ro, consilierul local Siegfried Mayer susţine că nu a renunţat la idee. El afirmă că a avut parte de unele „oprelişti” în demersul său, dar nu a dorit să ofere mai multe informaţii despre piedicile pe care le-ar fi întâmpinat. Totuşi, spune că în discuţiile neoficiale a găsit şi deschidere la unele instituţii, cum ar fi Direcţia Judeţeană pentru Cultură.
„Din motive obiective, în momentul de faţă această propunere este doar la nivel de concept. Am în jurul meu nişte oameni care consideră că această temă nu este importantă pentru societatea arădeană, dar nu sunt de acord cu ei. Îmi menţin iniţiativa de a muta acest monument”, a spus Mayer.
„Mutarea este posibilă”
Reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Cultură Arad ne-au declarat că mutarea monumentului sovietic este posibilă legal şi tehnic. Demersul se poate face în baza Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi Legii 120/2006 privind monumentele de for public.
Instituţia precizează că monumentul din Aradul Nou nu este clasat conform listei monumentelor istorice, dar se află în zona construită protejată. Pentru mutarea monumentului sovietic, un prim demers ar trebui făcut la Primărie, iar după parcurgerea etapelor legale, documentaţia trebuie depusă la Direcţia Judeţeană pentru Cultură. Ulterior, ar urma să se întrunească Comisia Zonală a Monumentelor Istorice (cu sediul în Timişoara), care va lua o decizie.
Istorie
Biblioteca Judeţeană „Alexandru D. Xenopol” Arad informează pe site că Monumentul Eroilor Sovietici este amplasat în cartierul Aradul Nou din 1951, iar autorul este necunoscut. Monumentul se află în parcul de lângă Podul Traian şi a fost ridicat în memoria soldaţilor sovietici căzuţi în luptele din septembrie 1944 date pentru eliberarea Aradului.
„Pe un soclu patrulater, ridicat deasupra solului şi marcat la colţuri cu patru stâlpi ornamentali, au fost suprapuse patru elemente masive din beton, în secţiune pătrată, de diferite dimensiuni şi forme pentru a susţine o coloană cilindrică înaltă de trei metri, terminată cu o sferă ce poartă însemnele comuniste: secera şi ciocanul încrucişate. În faţă, pe trunchiul de piramidă, s-a fixat stema din bronz a Uniunii Sovietice, deasupra căreia, pe soclul paralelipipedic, pe o placă de marmură a fost incizată inscripţia: GLORIE EROILOR / CĂZUŢI PENTRU / ELIBERAREA POPOARELOR. În timp, însemnele din bronz Secera şi Ciocanul, precum şi Stema Uniunii Sovietice au fost demontate, astăzi fiind considerate ca pierdute”, se arată în descrierea făcută de Biblioteca Judeţeană.
Conform sursei citate, o expertiză tehnică din 2019, realizată în vederea reabilitării monumentului din fondurile municipalităţii, constata starea avansată de degradare: soclul prezintă atac biologic, fisuri, graffiti şi eflorescenţe saline, iar coloana cilindrică este afectată de crustă bio-minerală.
Trimite articolul
XPai, cum dreaku’ in acest mileniu, si dupa tot genocidul ciumei rosii săvârșit si indurat de Romania dar si de Europa, mai poate fi vorba de rețineri, de șovăieli, care nu ne fac decat un imens rau?
-
Pentru că mulți sunt vânduți rușilor, după cum vedem chiar pe acest site din postările unor “patrioți”
-
Multi dintre cei carora li s-a ridicat monumentul sunt ucraineni. Ironia sortii, nu?
-
In acest mileniu ??? Majoritatea ce au ucis cetateni ai Romaniei in lagarele mortii din ucraina erau ucrainieni…Tot acei ucrainieni sfideaza aradenii , tot acesti sovietici ucrainieni au fost in trupele ce au invadat Romania deci nu mai veniti cu rusii ca si ucrainienii cel putin tot asa criminali au fost si sunt !!
De ce nu o daramati ?!? Pune-ți in locul acelei mizerii ridicata in cinstea unor criminali un monument in amintirea victimelor criminalilor sovietici!
Monumentul ,,ieroilor sovietici si criminali” trebuie dărîmat sau mutat, dar cu urmașii comunistilor la putere, alianța pnl-psd, nu cred că se va întâmpla nimic.
Cand vor muri ,,urangutanii comunismului,, din Arad atunci se va putea ,,rupe,, aceasta natiune de trecutul ei murdar !! Prea multe persoane de la 70 de ani in sus traiesc inca ,,nostalgia comunista ,, unii din ei cu ,interferente,, in conducera politica !!
-
Tu câți ani ai Ioane?
Si daca inving sovieticii ? De abia asteapta clasa politica sa formeze pcr-ul si sa ridice osanale urss-ului.
pai, sovietici erau si ucrainienii,georgienii, Kargazii, armeenii, turkmenii, mongolii,tatarii, khazarii,etc, atunci cand s-a ridicat monumentul! Cum il daramati, doar partea ruseasca a lui si lasati partea ucraineana si a celorlalte popoare? Poate ne explica tontuluz lotr(ul)ek!
-
Bravo! Uite un om luminat la cap. Ironic, nu? Teritoriile pierdute de noi sunt acum nu ale rusilor ci a celor pe care ii sprijinim activ in detrimentul interesului national.
Mai ironic este ca multi dintre soldatii carora le este inchinat monumentul sunt ucraineni (rusi de la margine).
,,Nu există pădure fără uscături”, dar monumentul nu-i în cinstea lui Stalin, sau Pauker, sau Troțki. Este pentru cei a căror luptă și jertfă(oameni simpli, ca noi, cu dorințe, vise, famili, iubiri, dezamăgiri, cariere, patimi, neputinte) a dus la înfrângerea ( sau poate doar amânarea, că azi sunt bine infiltrați in multe structuri politico-economice) altei ciume, nazismul. Și la Yalta n-a dat doar Stalin cu bățul, ne-au vândut ,,partenerii strategici” de azi. Iar dacă interesele lor se schimbă ne vor transforma în ,,carne de tun”, sau ne vor vinde din nou fără nici o reținere. Yalta, Viena, Malta, există și azi adânc întipărite în viețile noastre prin efectele asupra bunicilor, părintilor, tării noastre. Davos, sună actual, și fără ruși, vor să instaureze dictatură neo-marxistă planetară. Cine își uită trecutul (istoria), o repetă. Cine crede că ce se naște din pisică, mănâncă ,,viermi și carne sintetică”, își merită soarta. Luați exemplul ,,lucrului bine făcut” la Sibiu, unde nu români care au luptat pentru pâine și dreptate au parte de monument, ci cel care i-a umilit, cel care i-a ucis. Încotro ne îndreptăm? Ce viitor vrem pentru urmașii nostrii? Unul plin de ură, de pânde revizioniste, de imoralitate, de lipsă de libertate, de minciuni, trădări, și lupi îmbrăcați în oi, de neo sclavagism, de incultură, de educatie distructivă ?
Am o singura intrebareta , a ajutat cu ceva armata rusa poporul Roman ???
Din cate stiu eu javra de monarh din acele timpuri , la indemnul clasei politice mizerabile a ,, patut palma ,, cu mizerabilii de rusi , iar poporul a avut de decenii la rand , atunci la ce naiba ne trebuie o astfel de mizerie pe post de monument ?
Pe toti nostalgicii comunisti ii indemn sa dea o mana de ajutor rusiei , cica se cauta luptatori devotatati pt razboiul din Ucraina ,
demonstrati leprelor devotamentul vostru pentru rusia si alaturati va armatei rosii , poate doar asa scapam de voi
-
Nu ne-au ajutat cu nimic, dimpotrivă au creat o perioadă de teroare care a durat zeci de ani și ale căror efecte se văd și astăzi
-
– pierderi rusesti 27.512 morți sau dispăruți, 49.828 răniți, 46.000 morți de boală in razboiul pentru independenta
– 1 000 000 de rusi morti pentru a tine frontul in primul razboi mondial in Moldova
– 23 de milioane morti pentru infrangerea germaniei naziste si a aliatilor deasemenea de dreapta
Nu vorbim aici de clasa politica iudeo-bolsevica care a cotropit poporul rus si a dus o politica anti-ruseasca ci de chiar poporul rus care a fost sacrificat pentru binele nostru si a multora.-
Nenea !!! dv aveti locune in memorie sau cum ???
nu ma intereseaza cati rusi au murit ca sa isi apere tara lor natala , mamuca Rusie , eu am intrebat cu ce a ajutat armata rusa poporul roman , e chiar asa de grea intrebarea pentru dv ? daca nu , de ce veniti cu pierderile armatei ruse pentru a si apara propiile teritorii ???
Rusii au continuat razboiul dupa inlaturarea trupelor germane din rusia , doar cu un singur gand , daca va fi victorie , ne vom intinde sfera de influenta , vor pune mana pe unele bogatii din Germania nazista si vor subjuga tarile pe unde vor trece , exact asta au si facut , toate tarile care au fost tranzitate de armata rusa au fost golite de tot ce reuseau rusii sa vada , trupele lor au fost campate in respectivele teritorii cu suportul financiar al tarilor pe care le au ,, eliberat ,,
Multi au platit cu varf si indesat ani si ani la rand catre rusia , asa zisa eliberare ….
Nenea Ivane ! te rog sa ti revizuiesti raspunsul …
Si repet intrebarea , cu ce au ajutat trupele rusiei poporul roman ?
-
-
..si totusi javra de monarh din acele timpuri a fost inmormantat cu multiple onoruri,asta dupa ce a fost reimproprietarit cu multa, multa avere din teritoriul si de pe teritoriul national! Iar ,asta in timp ce, cel pe care l-a tradat , nu are nici macar un mormant,dupa ce ca l-au ucis … Dreptatea este numai la DUMNEZEU,oamenii sunt doar niste fiinte ticaloase,in mare parte !
Acest monument nu e doar pentru rusi ci si pentru infectii de ucrainieni care sa nu uitam au ucis zeci de mii de cetateni din Romania in lagarele din Ucraina !! Criminalii de ucrainieni sunt cei ce nu mai da drept de scoala elevilor romani de acolo si nu le mai lasa presa !! Acesti criminali au dat o statuie cu Mircea cel Batrin jos in Cernauti cum ca nu apartine istoriei lor criminale !! Si voi fraierilor doar de rusi va luati ??? Tot aceasi ucrainieni iau pe persoana 2100 lei fara sa miste o mina si nu vor sa lucreze , locuinta gratis, haina si asigurari gratuite !! Pe astia ii aparati ???
Observ ca nici un postator nu ‘a descoperit’motivul pt.care monumentul este la locul lui.Exista conventii pe linie militara privind ingrijirea reciproca a mormintelor si a unor monumente ale ostasilor straini cazuti in alta tara.Si ostasii romani(si nu numai)au morminte ingrijite de o sectie militara a Armatei Rusesti(indiferent de regimul politic).La noi,se numeste ONCE.Oficiul National pentru Cultul Eroilor.Militarii cazuti in razboi nu au nici o vina.Nu cred ca ne’ar conveni sa demoleze rusii cimitirele cu ostasi romani.Deci Armata este ‘prima vioara’ in astfel de discutii.Primaria nu are competente.
-
Multumim! In sfarsit o informatie.
Monumentul ar trebui relocat în cimitirul unde sunt mormintele celor căzuți în lupte. Există o reciprocitate la nivel internațional, și eroii români au morminte și monumente în alte țări.