12 firme din județ au împodobit, fiecare, câte un brad. Expoziția aduce magia sărbătorilor de iarnă în muzeu, urmând să fie deschisă până pe 18 decembrie. După închiderea expoziției, în Ajunul Crăciunului, cei 12 brazi vor fi donați către 12 centre ce găzduiesc copii aflați sub protecția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad.
La deschiderea expoziției au luat cuvântul cei doi directori ai muzeului – Sorin Bulboacă și adjunctul Bogdan Blaga, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Ionel Bulbuc, directorul DGASPC, Erika Stark, dar și reprezentanții companiilor Auto Schunn și Huf România. A urmat un moment de colinde oferit de două grupuri de copii din centrele DGASPC, care în final au vizitat expoziția „Brazi de poveste”.
Expoziția este organizată de Complexul Muzeal Arad cu sprijinul partenerilor săi, firme private din sectorul economic arădean: International Alexander, Emol Travel, MGA, Isaident&Simco, Axel Logistics Line, Dan Eurotrans, Vechiul Casino Arad, Auto Schunn, Huf Romania, Remarkt, Lavidac&Flavi, Webasto Group. Acesta este primul parteneriat public-privat al Complexului Muzeal Arad, care va iniția anul viitor și alte colaborări cu firme private dar și asociații non-profit din județ, pentru promovarea patrimoniului cultural muzeal pe care acesta îl deține de mai mult de un secol.
Citiți principiile noastre de moderare aici!