Născut la Nadăş, în anul 1949, Pascu Hurezan a urmat clasele primare în satul natal, gimnaziul la Ineu şi liceul la Arad. Pasionat de istorie, a reuşit să intre la facultatea de profil a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, pe care a absolvit-o în anul 1972.
După o perioadă petrecută ca profesor în învăţământul preuniversitar în judeţul Bihor şi mai apoi la Arad, în 1980 începe cariera de muzeograf-arheolog la Muzeul Judeţean Arad, al cărui director a fost în perioada 1986 – 2004.
De-a lungul celor 34 de ani de activitate ştiinţifică a participat la numeroase campanii de cercetare arheologică în situri precum Bulci, Cladova, Frumuşeni, Pecica, Săvârşin, Tauţ, Zărand, iar în perioada 2009 – 2014 a condus cercetări arheologice preventive, prilejuite de marile lucrări de infrastructură din judeţul Arad.
A fost cadru didactic la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad.
Este autorul a numeroase studii, articole şi cărţi dedicate, mai ales, arheologiei şi istoriei medievale a judeţului Arad.
Prin felul său de a fi, a atras stima şi simpatia colegilor, colaboratorilor, studenţilor, elevilor şi a tuturor celor care l-au cunoscut.
Din păcate, învins de o necruţătoare boală – joi, 28 ianuarie 2016 – arheologul George Pascu Hurezan a trecut la cele veşnice.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Complexul Muzeal Arad
Citiți principiile noastre de moderare aici!