Consiliului Judeţean Arad a aprobat, cu unanimitate de voturi, primirea în administrare a imobilului situat în localitatea Șiria, str. Regiment 85 Infanterie nr. 162.
De fapt, schimbarea administratorului are un motiv bine întemeiat: execuţia lucrărilor de reabilitare a clădirii, potrivit informaţiilor furnizate de conducerea CJA.
Imobilul situat în localitatea Șiria face parte din domeniul public al comunei. Prin Hotărârea nr. 108 din data de 23.06.2001 Consiliul local al comunei Șiria a aprobat darea clădirii în administrarea directă a Consiliului Judeţean Arad.
După ce au aprobat preluarea clădirii în administrare, aleşii judeţeni au votat şi contractul de transmitere în folosinţa gratuită a Complexului Muzeal Arad a imobilului menţionat anterior, cu destinație de Muzeu Memorial „Ioan Slavici și Emil Monţia”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!