ARAD. Reprezentanţii Complexului Muzeal Arad s-au plâns de nenumărate ori de lipsa spaţiului. După ce a câştigat concursul de director al Muzeului, Constantin Inel, care şi-a dat demisia între timp, anunţa faptul că instituţia de cultură are mii de exponate „ascunse” în subsolurile clădirii centrale, din Parcul Mihai Eminescu. Ar fi vorba despre exponate valoroase, care pot atrage vizitatori, exponate mai vechi sau mai noi care merită văzute. Încă de anul trecut s-a vorbit despre achiziţia unei clădiri în care Muzeul să îşi deschidă o nouă secţie, în care să fie expuse „bijuteriile” culturale. Acum, Consiliul Judeţean Arad, în subordinea căruia se află Complexul Muzeal, anunţă intenţia de a cumpăra o clădire care să deservească drept spaţiu de expoziţie. „Serviciul Administrarea Domeniului Public şi Privat a analizat referatul pentru aprobarea proiectului de hotărâre pentru aprobarea documentaţiei privind procedura de achiziţie a unui imobil în municipiul Arad (clădire existentă) de către judeţul Arad prin Consiliul Judeţean Arad, în vederea dezvoltării şi valorificării patrimoniului muzeal al Complexului Muzeal Arad”, se arată într-un proiect de hotărâre al CJA, care va fi supus votului consilierilor judeţeni în viitoare şedinţă ordinară.
1,44 milioane de lei
Consiliul Judeţean pune la bătaie 1,44 milioane de lei, cel mult, pentru clădirea care urmează să fie cumpărată. Pentru moment, caietul de sarcini pentru această achiziţie nu a fost făcut public, aşa că nu putem enunţa condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească imobilul care va fi cumpărat de CJA. Cert este că proprietarii care şi-ar doresc să vândă o clădire către CJA trebuie să ataşeze ofertei o mulţime de documente: cartea tehnică a clădirii, certificatul energetic al clădirii, planuri de situaţie, planuri instalaţii/descrierea tuturor instalaţiilor, descrierea alcătuirii constructive a clădirilor – exterior şi interior, inventarul (sub formă de tabel), document care să ateste vechimea clădirii şi tipul acesteia, documente care prezintă regimul minim de construcţie al clădirii (P sau P+?E) şi clasa de risc seismic, proiectul tehnic, autorizaţia de construire, procesul verbal de recepţie, autorizaţie la incediu şi alte documente care să descrie imobilul.
La anul
Cel mai probabil, achiziţia unui nou imobil pentru Complexul Muzeal Arad se va finaliza cândva în anul 2020. Şi asta pentru că procedurile gândite de CJA, de la lansarea anunţului de achiziţie şi până la semnarea contractului, se vor întinde pe aproximativ patru luni de zile.
Trimite articolul
Xcu 250 000 euro o sa cumpere un apartament cel mult. dar ar fi cladiri ca de exemplu cea de peste drum de camera de comert dar e cu sechestru penal, poate o scoate la licitatie( aviz Draut). mai este cladire Fortelor de munca de le Gh Lazar retrocedata si acum proprietatea Camerei de comert( aviz SECULICI)