„Un succes care dovedeşte calitatea artistică a invitaţilor, programul extrem de bine ales, un program prin care sperăm că am reuşit să-i răsfăţăm pe melomanii arădeni, şi nu numai”, aprecia directorul instituţiei de cultura, Rodica Tălmaciu. Un succes care în cifre înseamnă un total de 20 000 de spectatori, aici fiind incluse toate evenimentele susţinute în aer liber, concerte gratuite dar şi cele cu plată.
Numărul abonamentelor a crescut de la 51 anul trecut, la 78 în acest an. Marea nerealizare a instituţiei rămâne problema scaunelor care restrânge foarte mult numărul celor care se pot bucura de spectacolele stagiunii. Un act legislativ care nu permite achiziţionarea de către instituţie a obiectelor de mobilier, criza financiară care a blocat proiectul de amploare al Primăriei Arad de restaurare al Palatului Cultural, incluzând aici şi mult aşteptatele scaune, toate au determinat conducerea Filarmonicii să apeleze la alte variante, în încercarea de a rezolva această stringentă nevoie. Au fost solicitate cluburile Rotary şi Lions să dea o mână de ajutor, iar acordul lor de principiu dă mari speranţe Filarmonicii şi implicit arădenilor, iubitori de muzica clasica, că se vor putea bucura cât mai mulţi şi cât mai confortabil de frumuseţea muzicii clasice.
JA-M.A.
Citiți principiile noastre de moderare aici!