ARAD - La Peda se cântă mult şi bine. Solo
sau în cor, viaţa pare sau chiar este mai
frumoasă. Ultimul eveniment cu rezonanţă a
fost Festivalul „PedaFest”, ajuns la a IV-a
ediţie. Pe scenă au evoluat 34 de copii si tineri
din municipiul şi judeţul Arad, municipiul
Timişoara şi din localitatea Batania din Ungaria.
Mult doritul trofeu a ajuns la Oana Togoe, clasa a X-a C
(foto).
Scris de IM:JURNAL_ARADEAN-
ARAD - La Peda se cântă mult şi bine. Solo
sau în cor, viaţa pare sau chiar este mai
frumoasă. Ultimul eveniment cu rezonanţă a
fost Festivalul „PedaFest”, ajuns la a IV-a
ediţie. Pe scenă au evoluat 34 de copii si tineri
din municipiul şi judeţul Arad, municipiul
Timişoara şi din localitatea Batania din Ungaria.
Mult doritul trofeu a ajuns la Oana Togoe, clasa a X-a C
(foto).
Prezentarea concursului a fost realizată de doi
elevi talentaţi de la Liceul Pedagogic „D.
Ţichindeal”, Diana Kovaci şi Bernard
Wideroc. În timpul jurizarii, pe scenă au
urcat, au cântat şi au dansat, fosta
câştigatoare a concursului Pedafest din
2006, Alexandra Vasiu, fostul Megastar, Razvan Stef,
şi trupa de dans modern al Liceului Pedagogic.
Trei bărbați au fost arestați preventiv pentru 30 de zile de Judecătoria Chișineu-Criș, după ce au furat mai multe bunuri, precum și doi câini de pază. Unul dintre bărbați era cioban la stâna pe care a „prădat-o”.
Cele 4 incendii au fost înregistrate la trei locuințe din localitățile Buteni și Arad, iar o intervenție a vizat stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism, în localitatea Bodrogu Nou.
Trei din zece români resimt ziua de Blue Monday, considerată cea mai deprimantă perioadă a anului, drept una dintre cele mai dificile din an, iar principalele cauze ale stării de disconfort emoţional sunt vremea rece, cheltuielile excesive din perioada sărbătorilor şi oboseala acumulată, relevă un studiu realizat de Raiffeisen Bank România şi Appinio, companie globală de cercetare a pieţei.
ARAD. Duminică, 26 ianuarie, va fi sărbătoare la Biserica Creștină Penticostală Râul Trezirii Arad. Biserica va marca 20 de ani de la înființare, un moment extrem de important în viața creștilor arădeni. 1
Meteorologii au emis un cod galben de burniță care va fovoriza depunerea poleiul pentru municipiul Arad și alte câteva zeci de localități. Codul galben va fi valabil cel puțin până la ore 14:00.
Cele două comune arădene au câştigat un proiect care prevede introducerea reţelei de gaze naturale.
Pentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă
Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.
Citiți principiile noastre de moderare aici!