Jurnal arădean: De curând aţi deschis noua stagiune. Dar cum la orice început de drum aruncăm o privire şi înspre ce a fost, v-am ruga să ne spuneţi care credeţi că ar fi cea mai importantă împlinire a stagiunii trecute?
Rodica Tălmaciu: Împliniri au fost multe, îmi este foate greu să amintesc doar una dintre ele. Totuşi, m-aş referi înainte de toate la apariţia Monografiei Filarmonicii de Stat Arad şi apoi la apariţia site-ului Filarmonicii. În acelaşi timp, aş sublinia însă fiecare spectacol şi fiecare sunet din fiecare concert al stagiunii trecute ca pe o împlinire a unei comunicări sublimate prin muzică, între artişti şi public.
Jurnal arădean: A fost ceva care să vă nemulţumească?
Rodica Tălmaciu: Faptul că nu am reuşit să oferim oaspeţilor noştri confortul necesar în sala de concert. Sunt sigură însă că problema se va remedia cât de curând, astfel încât publicul nostru să se bucure la maxim de fiecare clipă petrecută în filarmonică.
Jurnal arădean: Aţi încercat în stagiunea aniversară şi multe lucruri noi, în plus faţă de obişnuitele concerte. Cum au fost receptate de public? Care credeţi că au fost cele mai apreciate?
Rodica Tălmaciu: Majoritatea „premierelor” au fost încununate de succese. Aş aminti doar serile „Candle light”, Gala de operă din Festivalul Arădean de Muzică Vieneză „Lehar & Puccini”, colaborarea cu Opera de Stat din Viena, proiectul „Crede, creează, trăieşte”, concertul Carnaval. Sunt câteva noutăţi pe care publicul le-a apreciat şi le-a primit aşa cum se cuvine. Aş aminti aici şi expoziţia aniversară realizată pe tot parcursul stagiunii, care a însemnat de asemenea o noutate.
Jurnal arădean: Care vor fi punctele „forte” în actuala stagiune?
Rodica Tălmaciu: Scoaterea în evidenţă a „nevoii de muzică”, după cum spunea Noica. În acest context, vom încerca prin câteva proiecte curajoase („Vitamina La”, „Grădiniţa de concert”, continuarea concertelor educative pentru elevi precum şi serile de „Filarmonica în familie”) să punem accentul pe educaţia muzicală la toate vârstele. Dacă îmi permiteţi, aş dezvolta puţin proiectul „Vitaminei La”. Este vorba despre un program de educaţie muzicală care se va adresa tuturor vârselor. Protagonişti vor fi atât publicul cât şi artiştii. Printr-o colaborare foarte bine definită între dascăli, psihologi şcolari şi artişti (muzicieni şi actori) vom încerca să motivăm şi să convingem cu argumente fireşti că consumul de muzică este poate cea mai bună alternativă prin care spiritul uman poate fi desăvârşit. Atât practica cât şi audiţia muzicală au fost, sunt şi vor rămâne parte necesară de igienă spirituală a unei personalităţi umane împlinite. De aceea vom încerca prin acest concept să „chemăm” către muzică.
Jurnal arădean:Ce surprize puteţi să deconspiraţi pentru publicul meloman?
Rodica Tălmaciu: Pe lângă cea a „Vitaminei La”, pe care am epuizat-o deja, o primă surpriză au fost piesele formaţiei Queen în versiune vocal-simfonică şi care au reprezentat un adevărat succes. A urmat apoi o altă premieră pentru publicul arădean, „Ziua porţilor deschise”. „Festivalul Arădean al Muzicii Vieneze” poate fi amintit şi el în lista surprizelor. Horia Andreescu revine în sala Palatului după o absenţă de 21 de ani. Impresionanta lucrare religioasă „Stabat Mater” a lui Rossini vine să ne facă Paştele mai frumos. Urmează apoi „Gala de operetă” din 20 mai. „Rezonanţele arădene” este o altă surpriză pregătită publicului. Finalul stagiunii se va încheia cu opera „Carmen” de Bizet. Vă spun însă sincer că pentru mine fiecare concert al Filarmonicii este un eveniment cu totul special. Artiştii interpreţi re-creează întotdeauna doar pentru o singură dată în sala de concerte, muzica ce ne surprinde pe toţi de fiecare dată prin marea ei splendoare.
Mihaela Rodica Tălmaciu
• S-a născut în 1961 la Arad
• A absolvit Conservatorul „Gheorghe Dima” din Cluj în 1985 la clasa de vioară a prof. Andrei Agoston.
• Vicepreşedinte al Asociaţiei „Musikforum“
• Înfiinţează in 1992 şi conduce, alături de dirijorul austriac Wolfgang Gröhs, „Europasymphony”
• Este membru fondator al Clubului Lions „Arad 2007”.
• Ocupă fotoliul de director al Filarmonicii de Stat Arad din anul 2008
V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!