Pentru penultimul concert al Festivalului Arădean de Muzică Vieneză, duo-ul format din László Csendes – vioară şi Dolores Chelariu – pian, propun publicului arădean în seara de vineri, 28 octombrie, de la ora 19.30, un recital cameral. Din program vor face parte miniaturi pentru vioară şi pian de Franz Liszt. Evenimentul este realizat în colaborare cu Centrul Cultural al Ungariei.
Concertul de închidere al festivalului va avea loc luni, în ultima zi a lunii octombrie, de la ora 19.30. Programul va fi alcătuit din lucrarea vocal-simfonică Via Crucis de Franz Liszt (versiune orchestrală – Sabin Păutza) şi Concertul nr. 2 în la major pentru pian şi orchestră de acelaşi compozitor. Corul Academic şi Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat din Arad vor fi dirijate de maestrul emerit Ilarion Ionescu Galaţi, solistă fiind pianista Raluca Ştirbăţ din Austria.
Reamintim că această ediţie a festivalui poartă amprenta compozitorului Franz Liszt, de la a cărui naştere sărbătorim două secole.
Franz Liszt a onorat şi Aradul în anul 1846, prin concertele pe care le-a susţinut la Crucea Albă (8 noiembrie) şi în Sala Festivă din Primăria veche (10 noiembrie ), motiv în plus de a-l considera patronul spiritual al acestei ediţii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!