„Din primele cercetări efectuate la fața locului s-a stabilit că un bărbat de 39 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 79, dinspre Oradea spre Arad, în afara localității Chișineu Criș, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ieșind în afara părții carosabile și intrând într-un copac. În urma impactului, atât șoferul cât și pasagerul de pe scaunul din dreapta față au fost proiectați în afara autoturismului. În urma evenimentului rutier pasagerul a decedat, iar conducătorul auto a fost rănit grav. Se continuă cercetările, în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat inspectorul principal de poliție, Lorena Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.
Pentru acordarea primului ajutor a intervenit SMURD Chișineu Criș. Paramedicii l-au stabilizat pe șoferul rănit, apoi au plecat cu el spre Spitalul Județean Arad. În întâmpinarea SMURD Chișineu Criș a venit o autospecială SMURD de la Arad care l-a preluat pe rănit, transportându-l la Arad, la spital.
UPDATE: Surse medicale au precizat pentru Jurnal Arădean/Aradon că polițistul a suferit o fractură de stern și a fost operat de urgență odată ajuns la Spitalul Județean Arad. Bărbatul a mai suferit un politraumatism și o contuzie pulmonară.
Citiți principiile noastre de moderare aici!