• La Cinematograful „Dacia”: „FASTER: Iute ca glonţul”
După 10 ani petrecuţi în închisoare, Driver nu mai are decât un scop în viaţă – să răzbune moartea fratelui său. În timpul unui jaf de bancă eşuat acesta a fost ucis, iar Driver a sfârşit după gratii. Acum Driver este un om liber, care şi-a stabilit o listă de ţinte, pornind în propria lui misiune de pedeapsă. Pe urmele lui însă se află alţi doi oameni – un poliţist bătrân care nu mai are decât câteva zile până la pensie şi un tânăr pistolar egocentric, un artist al crimei, care şi-a găsit în sfârşit adversarul pe măsură. Vânătorul însă va deveni la rândul său vânat. Este o cursă pentru moarte de-a lungul căreia misterul ce învăluie moartea fratelui lui se adânceşte tot mai mult.
• La Cinematograful „Arta”: „Reţeaua de socializare”
Într-o noapte cu multă băutură, din octombrie 2003, după ce se ceartă cu prietena lui, Mark intră ilegal în reţeaua de calculatoare a universităţii şi creează un site cu o bază de date în care să le includă pe toate fetele din campus, apoi afişează două poze una lângă alta, pentru a-i întreba pe cei ce-l accesează, care dintre ele e mai sexy. El îşi botează creaţia cu numele de Facemash, dar site-ul se virusează imediat, ducând la prăbuşirea întregului sistem informatic de la Harvard şi generând un scandal imens cauzat. Totuşi acesta a fost momentul naşterii structurii de bază a Facebook…
Citiți principiile noastre de moderare aici!