Primul set de parcari etajate, în regim de P+3, va urma să fie amplasat în zona 700, pe strada Vaslui. Zona ce va fi „cosmetizată” în cadrul acestui proiect este cea din jurul parcului „23 August” exceptând parcul care a fost concesionat Bisericii Ortodoxe. Al doilea proiect de anvergură, este tot pentru cartierul Micalaca. De această dată amplasarea parcării etajate va fi în zonă străzii Zalău – blocurile 500. Şi în acest caz parcarea prevăzută a fi executată este tot în cadrul unei clădiri în regim de P+3.
„Având în vedere necesitatea rezolvării în municipiul Arad a locurilor de parcare şi ocuparea unei suprafeţe cât mai reduse de teren s-a prezentat soluţia pentru îndesirea locurilor de parcare, prin construirea de parcări etajate”, precizează Gheorghe Falca în expunerea de motive anexată proiectelor.
JA-A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!