NĂDLAC. Primăria Oraşului Nădlac a început, în calitate de organizator, pregătirile pentru Festivalul Cârnatului Proaspăt – eveniment aflat, anul acesta, la cea de a doua ediţie. Festivalul e programat pentru data de 6 mai, într-o zi de sâmbătă. Startul înscrierilor a fost dat deja, participanţilor la concurs oferindu-li-se timpul necesar pentru a-şi pregăti produsele, materialele şi echipamentul pentru festival.
Concurent, comerciant, vizitator
„În cadrul evenimentului va avea loc un concurs de producere a cârnatului proaspăt, concurs la care pe lângă echipele locale vor participa și cele din Slovacia, Serbia, Ungaria etc., astfel manifestării conferindu-i-se un caracter internațional. La eveniment se poate participa ori ca echipă în concursul de pregătit cârnați, ori ca și comerciant al produselor tradiționale specifice festivalului, ori ca vizitator al acestui festival” – precizează Ioan Radu Mărginean, primarul oraşului Nădlac.
Brand local
Cârnatul/ salamul de Nădlac reprezintă un brand al oraşului.
„Cârnatul cu boia apare în zona noastră în a doua jumătate a secolului XIX. El apare în zonele în care începe colonizarea slovacilor: Nový Sad – Nadlac – Békešská Čaba – Sarvaš – Tótkomlós. La început, el se producea din carnea de mangaliţă; această rasă de porc având un procent mai mic de carne, nu se reuşea producerea unor cantităţi mari de cârnat în familii. Cu trecerea timpului şi apariţia unor noi rase de porci cu un procent mai ridicat de carne, cantitatea de cârnat începe să crească în familiile slovace, prin această metodă reuşindu-se conservarea cărnii pe o perioadă mai lungă. Nădlacul este un oraș recunoscut ca producător de cârnat cu boia, acesta devenind un brand al oraşului: Cârnatul de Nădlac – Salamul uscat de Nădlac. Încă de la începutul colonizării, este produs în fiecare familie din Nădlac, în zilele noastre fiind produs de oricare familie, indiferent de naţionalitatea ei” – relateaza Alexandru Gros, secretarul oraşului Nadlac.
Trimite articolul
XIarasi manca romanul ca un porc si apoi zice ca a murit subit….saracul roman !!!!