ARAD. Isteria coronavirusului a cuprins şi România. Guvernul a dat hotărâri pentru prevenirea răspândirii virusului, au fost alocate sume de bani, peste 200 de milioane de lei, pentru a stopa CONVID-19 la graniţele ţării, în frontierele arădene s-au instituit permanenţe medicale, iar autorităţile stau în gardă. Discuţiile purtate în ultimele zile vizează, în cea mai mare parte, situaţia răspândirii acestei gripe, iar în presă apar informaţii trunchiate, primite pe surse, unele reale, altele nu.
Plecăm de la premisa că, în Arad, nu există nici măcar o suspiciune privind infectarea vreunui locuitor al judeţului nostru cu acest virus nou. Totuşi, fiind un judeţ de frontieră, care preia cea mai mare parte a traficului dinspre Europa, Aradul trebuie să fie pregătit de orice. Drept urmare, Prefectura a gândit inclusiv un punct de carantină, în caz de necesitate.
Potrivit prefectului Gheorghe Stoian, a fost trimisă o solicitare către Guvern în care se cer 30 de module tip căsuţă, care ar urma să fie montate în zona punctului de trecere a frontierei Nădlac 2, cel de pe autostradă, cel mai tranzitat punct de frontieră din ţară. „Am solicitat expres ca aceste module să fie dotate cu grupuri sanitare care să conţină vas de toaletă, duş şi chiuvetă. Igiena este cea mai importantă măsură pentru a te proteja împotriva coronavirusului”, a spus prefectul Aradului.
Prefectul a mai menţionat faptul că s-a decis ca frontiera de pe autostradă să „găzduiască” acest posibil punct de carantină pentru ca persoanele suspectate că ar fi contractat COVID-19 să nu intre pe teritoriul localităţilor, riscând să împrăştie astfel virusul. „Frontiera Nădlac 2 se află în câmp deschis, aşa că nu riscăm să introducem virusul pe teritoriul vreunei localităţi”, a explicat Stoian.
După cum am precizat deja, în Arad nu există nicio suspiciune privind vreo persoană posibil infectată cu virusul chinezesc. Doar că, ţinând cont de plasarea geografică a judeţului nostru, Aradul va fi cel care va prelua orice persoană care intră prin frontierele din Arad şi care este suspectată că ar avea CONVID-19. „Indiferent de judeţul de domiciliu, toate persoanele care ar prezenta simptome la frontierele din Arad vor intra în carantină în judeţul nostru”, ne-a spus Gheorghe Stoian.
Căsoaia, exclusă
În urmă cu două zile, în mass-media din Arad au apărut informaţii potrivit cărora tabăra de la Căsoaia ar putea deveni punct de carantină pentru persoanele suspectate că ar fi contractat coronavirusul. „Căsoaia a fost una dintre locaţiile aduse în discuţie. Dar a fost exclusă imediat. Nici nu se pune problema să organizăm acolo un punct de carantină”, a mai punctat prefectul Aradului.
Trimite articolul
XCel mai contagios virus din istorie si liberalii se gindesc daca sa deschida carantina in frontiera sau nu in loc s-o inchida ur si simplu !!!
doamne cu ce guvern ne-a pricopsit rezistu si diaspora, o sa se moara pe capete dupa ce apar primele cazuri.
ce iresposabili liberalii … “prefectura isi doreste sa deschida punct de carantina ‘ … de ce n-ati inchis frontierele pina acum ?
Nu mai sunt masti nicaieri, de dezinfectanti n-ati auzit bai guvernantilor cu gargara voastar liberala cu tot. n-ati blocat nici macar zborurile dinspre italia.
Închideți granițele!!! Nu vrem coronavirus! Să stea la el acasă!
Cos de gunoi a devenit si tara asta si judetul. La ce riscuri ne expuneti inconstientilor de liberali nu va dati seama .
Nu mai bine baga cite-in virusat acasa la oameni in Nadlac ? Nadlacanii ce zic de asta, sint de accord cu ideile liberale ?
stoian demisia, !!
la Nadlac ziceti, pe bune ? bai liberalilor credeti ca sintem lazaret ?
Bai boschetarii care comentati de inchiderea frontierei voi dupa ce ca sunteti prosti mai si semnalizati virusul Este plasat in aer cu avioanele panaramelor….Eu fine cetatean roman intru cand vrea p mea in tara nu exista lege Pt interzicerea intrari in tara de origine a unu cetatean de aceeas origine