NĂDLAC. „Vom scana până la adâncimi de 4.000-5.000 de metri”, a fost „păsărica” scăpată de unul dintre reprezentanţii companiei Panfora la întâlnirea cu nădlăcanii, fapt ce a inflamat spiritele în sala mare a Primăriei Nădlac, acolo unde consilierii locali şi locuitorii oraşului de la graniţă au fost chemaţi la discuţii cu reprezentanţii Panfora Oil & Gas, societate care vrea să prospecteze Nădlacul în căutarea gazelor naturale. În fapt, reprezentanţii Panfora au reuşit să se facă neplăcuţi încă de la începutul întâlnirii. Marţi după amiază a fost programată şedinţa ordinară a Consiliului Local Nădlac. Pe ordinea de zi exista şi un punct referitor la discuţii privind intenţia celor de la Panfora de a explora Nădlacul, punct aflat printre primele ale şedinţei. Consilierii locali au solicitat ca acest punct să fie mutat la finalul şedinţei, fiind vorba despre discuţii. „Se pretează la punctul de Diverse, nu în debutul şedinţei”, a spus unul dintre aleşii locali. În momentul în care preşedintele de şedinţă a aprobat acest lucru, parcă le-a dat foc celor de la Panfora, care erau gata-gata să sară în sus de supărare că discuţiile lor nu sunt mai importante ca şi proiectele care vizează dezvoltarea Nădlacului. În final, după parcurgerea şedinţei, s-a ajuns la discuţiile respective.
Cel care a deschis discuţiile a fost Cristian Creţan, directorul general al unei firme de PR care îi reprezintă pe cei de la Panfora. Practic, Creţan a fost omul care a avut cuvintele frumoase la el. Încă de la început, acesta a precizat că în zona Nădlacului nu se caută gaze de şist.
Însă, ulterior, a luat cuvântul Sebastian Stanciu, care se ocupă de prospectarea propriu-zisă. Nefiind prea obişnuit cu dezbaterile publice, Stanciu a spus că scanările vor fi realizate până la adâncimi de 4.000-5.000 de metri, moment în care toţi cei prezenţi au început să vocifereze. Şi asta pentru că, la respectivele adâncimi, cu siguranţă nu pot fi găsite decât gaze de şist. Stanciu a precizat, însă, faptul că scannerul nu poate fi setat să caute doar până la 1.500 de metri adâncime, de aceea coboară până la 5.000 de metri. Ulterior, a luat cuvântul Tibor Benko, managerul Panfora Oil & Gas, care a precizat faptul că, ţinând cont că nu se caută gaze de şist, discuţiile nu îşi prea au sensul. „Au sens aceste discuţii. Pentru că noi, nădlăcanii, ne asumăm riscurile, în timp ce voi vă alegeţi cu beneficiile”, a spus unul dintre consilierii locali din Nădlac.
În scenă a intrat, apoi, Florin Bornea, avocatul Asociaţiei „Salvăm Câmpia de Vest”, care luptă cu Panfora în numele tuturor localităţilor din zona Curticiului. Acesta a venit chitit să desființeze, pe rând, declaraţiile reprezentanţilor companiei petroliere. „Încă din 2013, directorii de pe atunci ai Agenţiei Naţionale de Resurse Minerale recunoşteau faptul că se caută gaze de şist în câmpia de vest. Măsurătorile executate pe teritoriul României în perioada anilor ’70-’90 arată faptul că petrol şi gaze naturale există numai până la adâncimea de 500 de metri. Tot ce e mai jos sunt resurse neconvenţionale”, a spus Bornea.
Promisiuni
Cristian Creţan a vorbit, apoi, despre faptul că, în anul 2014, o altă firmă a prospectat partea de sud a Nădlacului. „Noi venim acum să <închidem> aceste măsurători, pe partea cealaltă a oraşului”, a spus Creţan. Tibor Benko a vorbit ulterior despre armonizarea efectuării măsurătorilor cu activitatea agricolă. „Perioada de culegere a datelor va fi armonizată cu activitatea agricultorilor, nu vrem să încurcăm pe nimeni. Utilajele noastre se vor deplasa pe drumurile agricole, vor opri câteva minute pentru a lansa unde elastice, după care îşi vor continua deplasarea şi tot aşa”, a explicat Benko.
Însă avocatul Florin Bornea a scos As-ul din mânecă şi a anunţat că nicio lege nu permite nici măcar consilierilor locali sau primăriei să lase compania petrolieră să îşi efectueze măsurătorile. „Nu există niciun articol de lege care să permită primăriilor să ofere drumurile unei societăţi, indiferent de activitatea ei. Legea drumurilor publice explică exact faptul că drumurile sunt folosite exclusiv pentru circulaţie. Nu există niciun articol de lege care să permită utilizarea lor pentru nimic altceva. Chiar dacă aleşii locali vor vota hotărârea prin care se permite celor de la Panfora să intre pe aceste drumuri, nu există articol de lege care să le ofere acest drept”, a spus avocatul. Fiind prins pe picior greşit, directorul general al Panfora nu a putut să indice articolul de lege care le-ar permite să folosească drumurile publice pentru măsurători, însă a precizat faptul că aceeaşi lege ar trebui să se aplice şi topografilor care fac măsurători pentru modernizarea drumurilor. „Aţi pierdut toate procesele pe care le-aţi avut cu noi şi vă promit că, în continuare, le veţi pierde pe toate în care ne vom judeca”, le-a transmis, în final, Bornea celor de la Panfora.
În aer
După cum ne aşteptam, discuţiile nu au dus la vreo concluzie. Un proiect de hotărâre care să permită celor de la Panfora să folosească drumurile locale pentru efectuarea măsurătorilor va fi supus votului consilierilor locali după alegerile parlamentare din 6 decembrie. Toţi consilierii au anunţat că nu vor vota acest proiect. Rămâne, însă, de văzut câţi dintre ei vor rămâne fermi pe poziție.
Trimite articolul
XIar se incearca prospectiunile pentru…ah, nu pentru gaze de sist, dar la acele adancimi cum se afla zacamintele, in ce stare?… Hai sa fim realisti, nu degeaba ne-am stresat in 2013 in strada, care am iesit, unii au luptat altfel. Multumim celor care inca sunt fermi pe pozitii!
SUB NICI O FORMA NU AU CE SA CAUTE IN ZONA NOASTRA NU O SA LASAM SA SE INTIMPLE ASA CEVA VOR SA OTRAVEASCA TOT PAMINTUL NOSTRU SA FOREZE LA EI IN IN UNGARIA ACOLO NU LE DA VOIE EI INCEARCA LA NOI NU AU CE SA CAUTE AICI PE PAMINTURILE NOASTRE,
Bravo nădlăcani !
Dar aveți grijă să nu aveti “cozi de topor” printre voi…! 🤔
Astia vin dupa gaze de sist, hai sa nu ne mai ascundem dupa cires. Cine crede altceva are probleme la mansarda.
Cautati gaze de sist in aia a mamii voastre de unguroci tembeli! Aici nu va permitem!