Veste bună pentru angajatii firmelor din zona industriala. Claudiu Cristea unul dintre cei doi aleşi care a luat atitudine faţă de situaţia semnalată de şapte societăţi din incinta Zonei Industriale Vest, a prezentat ieri faptul că situaţia a fost deja remediată de Primărie, fapt confirmat şi de firmele vizate. “Suntem informați că Primăria a dispus revenirea la traseele și statiile de autobuz inițiale Hotărârii 165/2010. Vestea ne bucură mai ales că este în acord cu poziția Mișcării Arădene. Fără falsă modestie considerăm că aportul nostru a fost important atât prin semnalarea corectă a problemei, cât și prin propunerea soluției tehnice de remediere a situației”, a precizat Claudiu Crsitea.
Alesul a organizat joi, împreună cu Cosmin Galu, o conferinţă în care au prezentat situaţia delicată în care se găsesc aproximativ 10.000 de angajaţi din zona industrială care trebuie să străbată kilometri întregi pentru a ajunge la spaţiile de unde să fie duşi la muncă, staţii stabilite conform HCLM 165/2010.
Cu hotărârea în CLM
Cristea a precizat ieri, după victorie, şi faptul că “Avertizăm că, până la o nouă hotărâre a CLM Arad, acestă măsură nu este acoperită de legalitate având un caracter provizoriu. Ca atare, proiectul nostru de hotărâre (care vorbea de modificarea articolelor care au creat haos în transportul spre cea mai mare zonă industrială din Arad -n.r.) va fi depus la CLM luni, 9 august. În situația prezentării unei inițiative similare a Primăriei, vom insista ca aceasta să cuprindă cele 2 puncte esențiale pe care le-am identificat: 1. Suplimentarea listei stațiilor provizorii pe baza consultării reprezentanților angajaților din Zona Industriala; 2. Eliminarea interpretării arbitrare a termenului „tranzitare” din Art. 17^2″.
JA-A.B.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!