Se reia procesul primarului. Edilul local Gheorghe Falcă, cei doi patroni ai firmei Elecon, Francisc Demeter şi Radu Vasil, şi funcţionarul Primăriei Arad, Flora Popa, inculpaţi în dosarul Fabricii de zahăr, sunt aşteptaţi mâine la o nouă înfăţişare la Tribunal. Este, în fapt, singurul proces penal care se judecă în acea zi la instanţa de specialitate. La ultima înfăţişate în acest proces, care a avut loc în iunie, Municipalitatea arădeană a fost pusă de judecător să aducă la instanţă, până la următoarea programare, toate documentele care au legătură cu vânzarea de terenuri pe Legea 577.
Absenţe şi martori
Ultima înfăţişare a durat doar jumătate de oră, nici unul dintre “avocaţii vedetă” din acest proces nefiind prezenţi la proces (Gheorghiţă Mateuţ, Cătălin Dancu) şi nici “inculpaţii vedetă”, ci doar Florica Popa. Trei martori mai sunt de audiat în acest proces, martori care, pentru că nu s-au prezentat la celelalte termene la care au fost citaţi, vor suporta rigorile legii şi deciziile judecătorului. Petru Prohorov, unul dintre matorii absenţi, care are la activ şi amendă pentru neprezentare, va fi adus la şedinţă cu mandat de aducere. Graţian Peltic a fost citat la adresa nouă, în timp ce pentru Ovidiu Mârza s-au cerut informaţii despre adresa de reşedinţă de la Evidenţa Populaţiei (în condiţiile în care nu mai locuieşte la adresa la care a fost citat).
Cererea judecătorului
La ultima înfăţişare, instanţa a precizat că va trimite o adresă Primăria Arad prin care se va cere acestei instituţii să comunice situaţia tuturor contractelor încheiate în baza hotărârii de Guvern 577/2002 (hotărâre în baza căreia s-a vândut şi terenul fabricii de zahăr, obiectul acestui proces penal), toate contractele care s-au încheiat cu încălcarea termenului de 60 de zile stabilit în procesele verbale încheiate de comisiile de negociere. La această situaţie, judecătorul vrea anexate toate procesele verbale de negociere, toate hotărârile CLM aprobate şi toate înscrisurile prin care termenul de 60 de zile oferit de regulă de Primăria Arad contractelor a fost prelungit.
JA- M.M.
Citiți principiile noastre de moderare aici!