ARAD. Inspectorii de la Finanţe vor fi detaşaţi în judeţele vecine în intenţia de a rupe „legăturile tradiţionale” formate între aceştia şi reprezentanţii firmelor pe care le verifică. Aceasta a fost declaraţia lui Ovidiu Heiuş, şeful Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara, aflat marţi la Arad, acesta insistând mult pe aceste legăturile tradiţionale.
În prezent, 20 de angajaţi ai Agenţiei de la Arad sunt detaşaţi la Timişoara, unde îi ajută pe colegii lor. Ei fac naveta, zilnic, pe banii lor! Din Hunedoara, 28 de angajaţi merg la serviciu la Timişoara. Iar de la 1 ianuarie 2014, va fi şi mai şi. Potrivit lui Heiuş, vor fi detaşaţi mai mulţi inspectori de control între judeţe, pentru a se obţine rezultate mai bune în acţiunile acestora, având în vedere că, după ani de serviciu în acelaşi judeţ, se formează legături între funcţionari şi persoanele juridice care trebuie verificate.
„E mai uşor acum să facem acest lucru, pentru că, din punct de vedere fiscal, nu mai avem patru judeţe, ci o singură direcţie regională, astfel că funcţionarii pot fi mutaţi dacă din analize se constată că în unele locuri e nevoie de controale pentru că e mai mare evaziunea”.
Reorganizarea instituţiei a avut, la Arad, efecte extreme. Din 178 de posturi reduse în întreaga regiune, 98 au fost reduse tocmai de la Arad! Marea majoritate a reuşit să se angajeze la primării sau la Consiliul Judeţean, ne-a informat conducerea instituţiei, dar aproximativ 25 de persoane au rămas în şomaj. În judeţ există peste 60 de persoane pensionabile până în 2017.
Citiți principiile noastre de moderare aici!