Arad - În urmă cu aproape o lună,
Claudiu Uţu Rohozneanu şi 11 dintre
locotenţii săi au fost arestaţi
într-o acţiune fără precedent
în Arad. Mascaţii au descins simultan la
domiciliile lui Rohozneanu şi la 13 dintre oamenii
lui de încredere.
Au fost prinşi doar 12, asta deoarece Ioan Vivi
Fizidean şi Daniel Dragoman au reuşit să
fugă înainte să ajungă
mascaţii la casele celor doi. S-a vehiculat la
acea dată că cei doi ar fi fost
avertizaţi din timp despre acţiunea
mascaţilor.
În urmă cu două
săptămâni, Fizidean a fost scos
dintr-un butoi dintr-o casă aflată
lângă locuinţa lui. Fizidean a declarat
în cadrul interviului realizat de Jurnal
arădean că nu are nimic de-a face cu
bătaia primită de Moldovan şi că
lumea este invidioasă pe el din cauza la ceea ce
a ajuns , Fizi susţinând că este
merceolog la o firmă.
Rămân în arest
Rohozneanu şi ai lui vor fi prezentaţi din
nou, în faţa judecătorul, pentru a li
se prelungi mandatele de arestare, ce expiră
în aceste zile. Procurorii DIICOT Arad
lucrează încă la rechizitoriul
Împăratului şi ai celor 12
locotenenţi ai săi, urmând ca după
finalizarea acestuia să fie trimişi în
judecată.
În momentul de faţă toţi se
află în arest. Daniel Dragoman este
căutat în continuare de poliţişti,
acesta fiind dat în urmărire generală
de o lună de zile. Rohozneanu şi ai lui au 15
capete de acuzare, printre care şantaj,
tâlhărie, vătămare corporală,
tentativă de omor calificat, loviri şi alte
violenţe, iniţiere şi constituire de
grup infracţional organizat.
Mandatele de arestare preventinvă vor fi
prelungite, dacă instanţa acceptă, cu
încă 30 de zile.
I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!