Anul viitor însă aici vor fi ridicate vestiare modulare, asemănătoare cu cele realizate la terenul de sport din Sânicolaul Mic. “Fiecare cartier va avea stadionul lui”, ne-a precizat edilul planurile sale legate de sport. Grădişte are chiar două terenuri, în viziunea executivului local, pentru că autoritatea a luat în calcul şi terenul de sport concesionat celor de la Contor Zenner. Dacă ar fi să ne luăm, însă, după locuitorii din vecinătate, terenul cu pricina a fost efectiv abandonat, locul lui fiind luat de bălării.
JA-A.B.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!