Dacă ne gândim că fiecare tonă de hârtie reciclată poate salva 17 copaci, că din 50 de PET-uri se poate face un pulover sau că sticla poate fi reciclată la nesfîrşit fără să îşi piardă din calităţi însă are nevoie de un milion de ani pentru a se descompune în bucăţi mici, selectarea selectivă a deşeurilor nu mai este doar o normă europeană pe care trebuie, vrând nevrând să o respectăm, ci o necesitate şi o responsabilitate a fiecăruia. Sâmbătă, în Arad va fi prezentă Caravana Colectării Selective.
Oraşul nostru este al optulea oraş din ţară în care va ajunge. Începând cu luna septembrie au fost amplasate în municipiu 30 de puncte de colectare selectivă. Proiectul este implementat de Eco-Rom Ambalaje, compania deţinătoare a licenţei mărcii „Punctul Verde” în România în parteneriat cu SC Polaris SA şi Primăria Municipiului Arad. Hârtia la albastru, plasticul şi metalul la galben, sticla la verde – acestea sunt culorile colectării pe care arădenii le vor recunoaşte pe containerele amplasate în municipiu şi unde ar trebui să arunce selectiv, de acum înainte, deşeurile de ambalaje. Ceea ce presupune însă ca această selecţie să fie făcută în prealabil în fiecare gospodărie. Cei care, sâmbătă, sunt „surprinşi” că depun selectiv deşeurile vor primii premii instant din partea Caravanei.
M.A.
Citiți principiile noastre de moderare aici!