Se lucrează de zor la sensul giratoriu nou creat în vecinătatea Ştrandului Neptun. Muncitorii au fost prezenţi pe şantier şi sâmbătă şi vor fi prezenţi şi în timpul nopţilor pentru ca lucrarea să fie finalizată cât mai repede, adică înainte să se ia decizia închiderii podului Traian. Cum acest ultim eveniment va avea loc pe 24 iunie, firma care execută lucrarea nu mai are prea mult timp la dispoziţie pentru a finaliza investiţia, iar evoluţia lucrării nu impresionează neapărat pe nimeni. În atare condiţii, Primăria a decis să închidă două nopţi podul Decebal pentru ca lucrarea să nu mai fie bruiată de către maşinile aflate în trafic, iar asfaltul să se poate turna fără probleme.
De la 22.00 la 5.00
Primăria a decis să-i informeze pe arădeni asupra faptului că “având în vedere necesitatea finalizării cât mai rapide a lucrărilor la sensul giratoriu din zona intrării la Strandul Neptun, respectiv a Cetății Aradului, se restricționează circulatia rutiera pe Podul Decebal, pe ambele sensuri de circulație, luni spre marți (14/15 iunie) și marți spre miercuri (15/16 iunie), între orele 22.00 și 05.00. Circulația pietonală nu este influențată de această restricție”.
Rămâne de văzut dacă cele două nopţi sunt suficiente pentru finalizarea sensului giratoriu de la intrarea pe podul Decebal dinspre Micălaca. Întreaga lucrare comandată de Primărie presupune şi amenajarea unei noi parcări destinate ştrandului, investiţie departe de finalizare.
JA-A-B.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!