În condiţiile în care second-hand-urile nu mai au ce căuta pe Bulevardul Revoluţiei, destinul spălătoriilor şi service-urilorauto de pe centrul oraşului pare chiar unul fericit. Nu pentru că au scăpat de ochiul vigilent al executivului municipal, ci pentru că s-au salvat de la soarta pe care aceeaşi Primărie le-a trasat-o iniţial.
În propunerea votată nu demult de aleşi, aceste două activităţi, împreună cu striptease-urile nu mai aveau nici ele ce căuta nu doar pe Bulevardul Revoluţiei, ci pe tot centrul vechi al oraşului. Articolul 37 din noul regulament de desfăşurare a activităţilor comerciale în municipiul Arad, supus acum procedurii de transparenţă decizională, face în întregime referire la persoanele fizice şi juridice care desfăşoară activităţi pe codul CAEN 4520 – Întreţinerea şi repararea autovehiculelor (spălătorii auto, service-uri auto).
Acestora, Primăria Arad are de gând să le ceară pe lângă actele necesare desfăşurării activităţilor normale şi autorizaţia de construire pentru realizarea accesului la spălătoria/service-ul auto sau, după caz, avizul Comisiei Tehnice de Avizare pentru cele existente, contractul de branşare/racordare şi utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare, încheiate cu operatorul serviciului de alimentare cu apă şi canalizare.
Mai mult, în proiect se precizează că „în perimetrul delimitat de cursul râului Mureş – strada Putnei (ambele laturi) – str. Remus (ambele laturi) str. Alexici Nicola (ambele laturi) – str. Simeria (ambele laturi) – str. M. Kogălniceanu (ambele laturi) – str. Andrei Şaguna (exclusiv) – str. Octavian Goga (ambele laturi) – str.Mărăşeşti (ambele laturi) – str. Simion Balint (ambele laturi) – str. George Coşbuc (ambele laturi) – str. Av. Ioan Sava (ambele laturi) – B-dul Ştefan Augustin Doinaş (exclusiv) – str. Corneliu Coposu (ambele laturi) – Piaţa Drapelului – B-dul Iuliu Maniu (numerele cu soţ) până la intersecţia cu strada D. Bolintineanu – str. D. Bolintineanu – Spl. G-ral Praporgescu (ambele laturi) – str. I.C. Brătianu (ambele laturi) – râul Mureş” se va permite funcţionarea spălătoriilor şi service-urilor auto doar în anumite condiţii. Mai dure.
Noile reguli
Mai exact, doar dacă toate instalaţiile vor fi amplasate într-un spaţiu închis, cu obligativitatea prezentării anuale a unui buletin de zgomot cu determinările efectuate la limita incintei, dacă spălarea autovehiculelor se va realiza doar cu instalaţie automată şi dacă vor fi folosiţi numai detergenţi cu grad de biodegradabilitate mai mare de 90%, dacă vor fi prevăzute cu instalaţii de tratare şi recirculare a apelor uzate, vor putea funcţiona. Mai mult, pentru evitarea poluării, anual, în perioada de maximă activitate, vor fi prelevate probe de apă uzată înainte de debuşarea în reţeaua de canalizare a oraşului, pentru determinarea suspensiilor şi substanţelor organice. Pentru spălătoriile care îşi vor desfăşura activitatea în zona indicată mai sus, după votarea regulamentului, termenul de graţie pentru a se alinia acestor cereri este 31 decembrie 2011, adică peste un an.
Fără TIR-uri la spălat
TIR-urile nu au nici măcar o şansă de a fi spălate în oraş, căci tot acest act impune ca maşinile cu o capacitate mai mare de 7,5 tone să nu poată fi spălate decât în spălătoriile auto amenajate în zonele industriale.
Alte acte în plus
Spălătoriile auto şi service-urile care nu au obţinută încă autorizaţia de funcţionare vor fi obligate să se adreseze comisiei tehnice de avizare din cadrul Primăriei pentru a primi undă verde. Pentru aceasta, societatea trebuie să aibă un plan de situaţie privind accesul de pe domeniul public, în care să fie evidenţiate distanţele faţă de vecinii limitrofi, locurile de parcare pentru clienţi (minim patru), soluţia tehnică pentru evacuarea apelor etc. La aceasta se adaugă acordul vecinilor limitrofi şi dovada titlului asupra imobilului (!). Peste toate vin şi celelalte reguli (generale) impuse tot de noul regulament.
A.B.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!