ARAD. S-a ajuns la final în lunga și complicata poveste a drumurilor Arad-Șiria-Seleuș și Arad-Felnac-Secusigiu. Ministerul Dezvoltării și Administrației Publice a cedat cele două șosele, dar și restul de drumuri cuprinse în Programul Național de Dezvoltare a Infrastructurii. Iar Consiliul Județean Arad (CJA) a fost nevoit să le preia. Ca atare, au fost întocmite două proiecte de hotărâre de consiliu prin care cele două drumuri au trecut înapoi în administrația Județului, în starea groaznică în care se află în prezent.
Hotărârile au fost adoptate în ședința CJA care a avut loc vineri la amiază. Iar cele două hotărâri au venit direct însoțite de altele două, care se referă la aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru reabilitarea celor două drumuri care, în prezent, sunt cele mai proaste șosele ale județului. Iar cum circulația este aproape imposibilă din cauza gropilor, CJA are în plan să reabiliteze șoselele în cel mai scurt timp. „Ne asumăm, în limita sumelor de care dispunem, refacerea acestor drumuri”, a anunțat Nicolae Ioțcu, președintele CJA.
Pe tronsoane
Cum valoarea unor lucrări de reabilitare a celor două șosele în întregimea lor este uriașă, cei de la CJA au hotărât să împartă drumurile în tronsoane pe care să le scoată la licitație. „Vom ataca, în primă fază, Arad-Șiria, care este cel mai afectat drum, apoi Arad-Felnac, după care, în limita posibilităților, vom interveni pe Șiria-Seleuș și Felnac-Secusigiu”, a mai spus Ioțcu. Întrebat de sumele care vor fi înghițite de modernizarea șoselelor, președintele CJA a spus că primele etape, respectiv Arad-Șiria și Arad-Felnac, vor costa aproximativ 15 milioane de lei, respectiv 14 milioane de lei. „Sperăm ca, în urma licitațiilor, valoarea să scadă cu 5-10 procente, cam așa se întâmplă de obicei”, spune Ioțcu. În ceea ce privește metoda care va fi folosită, se va lucra prin reciclarea la rece, o metodă rapidă și viabilă. „Aceeași metodă am folosit-o și pe drumul Arad-Curtici, dar și pe Seleuș-Ineu, o șosea finalizată în 2008 și care nu are nicio groapă până în prezent”, a specificat șeful Județului.
Bani de la sănătate
Fondurile care vor fi folosite pentru reabilitarea acestor drumuri provin din excedentul bugetar de anul trecut. Doar că excedentul avea o altă direcție, respectiv sistemul de sănătate. „Aveam în plan să băgăm banii din excedent în construirea noului spital TBC și în viitoarea clădire a Maternului. Cu aceste fonduri reușeam să terminăm toată secția TBC și jumătate din Matern într-un an și jumătate, față de trei ani, pe cât era graficul lucrărilor din sănătate. Dar acum trimitem banii spre cele două drumuri”, a detaliat Ioțcu.
Peste o lună și jumătate
În ceea ce privește termenul la care vor începe lucrările propriu-zise pe primele două tronsoane de drum, acestea sunt preconizate a demara peste aproximativ o lună și jumătate. „Sperăm să nu existe contestații, pentru că ar prelungi termenul la care vor începe lucrările”, spune președintele CJA.
Citiți principiile noastre de moderare aici!