Nu mai suportăm ceea ce ni se întâmplă! La numărul 8 de pe strada noastră, există un imobil aflat în paragină. E proprietate privată, dar nu se ştie a cui. De vreo 15 ani, locul este părăsit. Iar în ultima perioadă e un dezastru ce se întâmplă acolo!
S-au aciuit o mulţime de boschetari care miros îngrozitor! Chiar dacă peste zi pleacă, spre seară se întorc ca să se adăpostească în acest loc. Miros atât de urât că trebuie să-ţi ţii răsuflarea! Nici copiii nu se pot juca pe stradă, nici noi nu putem trece prin zonă din cauza lor… A devenit aproape imposibil să mai locuim pe această stradă!
Suntem, totuşi, nişte cetăţeni care plătesc impozite. Măcar pentru asta, pentru impozitele pe care le plătim, ne-am aştepta ca autorităţile să facă ceva, să ia nişte măsuri. Am dori ca cineva să se sensibilizeze în legătură cu problema noastră şi să readucă ordinea pe strada Ciorogariu. Poate gardienii publici, poate Direcţia de Sănătate Publică, poate cei de la Mediu… Aşteptăm intervenţia lor!
A.C.,
ARAD
Citiți principiile noastre de moderare aici!