Are, prin urmare, o suprafata optima pentru o ferma si poate sa faca fata din
aceasta perspectiva tuturor exigentelor, pentru a obtine profit. Cu toate acestea
si el reclama aceleasi necazuri ca si micii fermieri: lipsa cumparatorilor,
fluctuatiile de preturi, costurile mari la inputuri, absenta subventiilor etc.
În ziua când l-am vizitat, l-am gasit în curtea gospodariei,
alaturi de 10 zilieri care lucrau la sfarâmatul porumbului, pe care urmau
sa-l transporte la Sâmpetru German pentru a fi valorificat la o societate
comerciala. „Am reusit sa gasesc un cumparator pentru porumbul de anul
trecut. Trebuie sa-l vând chiar daca pretul de 3.200 de lei vechi pe kilogram
nu îmi convine, pentru ca uite numai la operatia aceasta dau câte
300 mii lei pe zi la 10 oameni. Si câte alte cheltuieli nu am avut! La
acest pret nu este deloc rentabila cultura porumbului. Este si motivul pentru
care anul acesta am pus doar 15 ha cu porumb”.
Nici Ioan Albota nu creste animale pentru piata, doar pentru folos propriu,
asa ca este obligat sa vânda în întregime productia de cereale.
Explicatia lui pentru retinerea de a investi în productia zootehnica este
„fluctuatia mare a preturilor la carnea de porc, asa ca îti este
greu sa planifici un profit cât de cât. De cele mai multe ori iesi
în pierdere, desi ai investit multa munca”.
Pentru anul acesta spera într-o productie buna de grâu, peste 4.000
kg la hectar, „daca nu vine vreo calamitate”, dar nu are încredere
ca va obtine 5.000 de lei pe kilogram, pretul de referinta negociat între
Consiliul pe Produs si Guvern.
„Si anul trecut s-a stabilit un pret de referinta asemanator, dar pâna
la urma am fost nevoit sa vând cu 2.500 lei kilogramul de grâu.
La pretul de 5.000 ar fi multumitor daca obtin peste 4.000 kg la hectar”.
Într-adevar fermierul adevarat trebuie sa lucreze si cu creionul pe hârtie,
dar vorba altui gospodar: „una e socoteala de acasa si altul câstigul
în piata”.
I.Tuleu
Citiți principiile noastre de moderare aici!