Situaţia de la Bucureşti nu bucură pe nimeni din teritoriu, iar cei care au creat criza trebuie să o şi rezolve, spun parlamentarii arădeni.
Dorel Căprar, deputat PSD
„Întreaga vină o poartă premierul Sorin Grindeanu, care refuză să demisioneze. Dacă demisiona, totul se rezolva foarte repede, se instala un alt Guvern al coaliţiei şi am fi mers mai departe cu programul de guvernare. Pur şi simplu a constrâns partidul să ia măsuri drastice şi se pare că moţiunea de cenzură este singura soluţie constituţională rămasă la dispoziţie”.
Glad Varga, deputat PNL
„Este un război al orgoliilor în PSD. Să-ţi ataci, după doar şase luni, propriul Guvern, este ceva greu de explicat. Şi mai inexplicabil este să pui un fost ministru cercetat penal să facă evaluarea miniştrilor tăi şi să iei drept argument al său neimplementarea unor măsuri la care deja ai renunţat. Este limpede că Dragnea vrea putere absolută şi nu se dă în lături de la nimic pentru a o obţine”
Adrian Wiener, senator USR
„O criză artificială, creată de către PSD. Doar pentru satisfacerea unor orgolii personale, Dragnea a creat o criză, pe care a aruncat-o asupra întregii ţări. Este aberant ca la o lună după ce te-ai lăudat permanent cu realizările Guvernului şi îndeplinirea programului de guvernare să vii să spui că acesta nu a făcut nimic.Şi dacă luăm doar aruncarea în aer a cursului valutar, tot este extrem de grav, dar, după cum vom vedea, efectele nocive vor fi mult mai multe”
Petru Farago, deputat UDMR
„Sincer, nu mai înţelegem nimic. Cel mai mare partid din România, câştigător detaşat al alegerilor, se dinamitează singur. Pentru noi este inexplicabil. Dacă nu ar fi de plâns, ar fi de tot râsul. Oricât ne-am strădui, nu putem să spunem că ar folosi cuiva această situaţie, pentru că, realmente, nimeni nu are nimic de câştigat, dar România are de pierdut. Sper să-şi recîştige luciditatea şi să rezolve problema cât mai urgent”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!