Bursele medicale și sociale acordate de Consiliul Județean Arad pentru elevii de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Arad au iscat discuții prelungite în ultima ședință ordinară a CJA. Totul a început de la suma alocată pentru aceste burse și a continuat cu numărul de elevi care pot beneficia de acest ajutor.
Inițial, proiectul propus consilierilor prevedea suma de 100 de lei pentru elevii din cadrul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Arad. Consilierii PSD-ALDE au venit cu propunerea ca suma bursei pentru fiecare elev să fie de 200 lei. De aici au început și discuțiile între consilier. În timp ce social-democrații și cei din ALDE susțineau că „acești copii cu probleme merită mai mult și de 200 de lei, dar cu 100 de lei ce vor putea face? Este foarte puțin”, liberalii alături de vicepreședintele CJA, Claudia Boghicevici, au solicitat lămuriri cu privire la sustenabilitatea financiară a acestei propuneri.
Și, pentru că discuțiile au continuat și au continuat, ajungând la contre politice, în cele din urmă vicepreședintele Boghicevici a venit cu o propunere ce a surprins pe toată lumea: bursele să fie nu de 100, nici de 200, ci de 250 lei. La auzul acestei propuneri grupul PSD-ALDE a fost suspicios subliniind că „ar da bine pentru arădeni să ieși dumneavoastră în față cu această propunere”. Dar, Claudia Boghicevici a ținut ca amendamentul său să fie semnat de toți consilierii județeni. Așadar, după ce această problemă a fost lămurită, consilierii au votat în unanimitate bursele de 250 de lei.
Problema dosarelor
O altă problemă a fost cea a numărului de burse acordate. Consilierii PSD-ALDE au cerut ca și copiii care suferă de boli din spectrul bolilor cu autism să primească această bursă încă din septembrie 2018. La acest amendament a fost chemat să dea explicații directorul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Arad, care a explicat că pentru acești copii nu există momentan dosare depuse, dar că vor intra în plată din momentul în care dosarele vor fi finalizate.
Așadar, pentru semestrul I al anului au fost aprobate 52 de burse, în cuantum de 250 de lei/bursă/lună, urmând ca de această bursă să beneficieze în semestrul al II-lea (lunile februarie – august 2019), după validarea dosarelor, încă 60 de elevi, care se încadrează în prevederile legii.
„Protecţia copiilor cu cerinţe educaţionale speciale nu este o opţiune, ci o necesitate, iar Consiliul Judeţean Arad a manifestat o preocupare deosebită pentru eficienţa socială şi pentru dezvoltarea de programe şi proiecte, care să acorde asistenţă şi protecţie copiilor aflați în dificultate”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Casetă: Evaluare dosarelor
La Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Arad, în anul școlar 2018-2019, au fost depuse 52 de dosare, toate fiind încadrate în criteriile de acordare a burselor sociale/medicale. Specialiști din domeniul asistenței sociale, împreună cu cabinetul medical, au analizat diagnosticul medical al elevilor școlarizaţi în CSEI, iar urmare a modificării legislative, cel puțin 60 de elevi au inclusiv tulburări din spectrul autist. Astfel se estimează că, începând cu semestrul II/2018-2019, aceşti elevi vor solicita acordarea bursei medicale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!