ARAD. Îmbulzeală mare, ieri dimineaţă, pe holurile de la parterul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. Peste 100 de persoane – asistenţi medicali, infirmiere, medici, dar şi o parte a personalului TESA – s-au aflat, între orele 8.00-10.00, în grevă de avertisment.
„Au venit enorm de mulţi oameni de acasă. A fost lume multă şi a fost lume nemulţumită. Cum să nu fim nemulţumiţi dacă noi nu ştim în acest moment dacă în luna decembrie vom lua salariile pe noiembrie?” – punctează Delia Bonca, lider al Sindicatului Sanitas Arad.
Protestatarilor din municipiu li s-au alăturat şi câteva zeci de cadre medicale de la spitalele din Lipova, Ineu, Mocrea şi Dezna, cu precizarea că la Dezna a fost vorba de grevă japoneză (au purtat banderolă pe braţ, dar au lucrat). Lipsa banilor din sistemul de sănătate este principala problemă care i-a făcut pe oameni să protesteze. Pentru că de ea se leagă toate celelalte revendicări, precum: creşterea salariilor, deblocarea posturilor vacante etc. În ce măsură vor fi rezolvate aceste probleme se va stabili în urma negocierilor de la nivel central. Iar dacă nu se va rezolva nimic, „noi suntem pregătiţi de grevă generală” – susţine Delia Bonca.
Citiți principiile noastre de moderare aici!