Mai sunt trei săptămâni până la 1 Decembrie și la Arad nu e nici urmă de Monument al Marii Uniri! Cu toate acestea, Ministerul Culturii și Identității Naționale este optimist în privința momentului amplasării acestuia. La o săptămână după ce Jurnal arădean/ Aradon scria despre misterul care domnește în jurul Monumentului și despre tăcerea de care ne-am lovit la București, când am întrebat de momentul amplasării, Ministerul Culturii a emis un comunicat de presă prin care ne spune că, practic, nu prea mai poate face nimic, lăsând totul în seama Asociația pentru Ridicarea Monumentului Unirii la Arad.
Iată comunicatul oficial: „Ministerul Culturii și Identității Naționale, de la prelurea mandatului de către ministrul George Ivașcu, a întreprins toate măsurile legale și tehnice posibile în condițiile unui conflict juridic major, colaborând cu autoritățile locale din Arad și cu Asociația pentru Ridicarea Monumentului Marii Uniri, astfel:
*S-a emis Hotărârea Consiliului Local Arad nr.138 din 16.04.2018 pentru stabilirea amplasamentului final al Monumentului Marii Uniri de la 1918;
*Având în vedere opoziția autorului cu privire la acest amplasament, cu luarea în considerare a prevederilor contractului de comandă, așa cum a fost perfectat cu autorul, s-a obținut de la Oficiul Român pentru Drepturi de Autor (scrisoare ORDA nr.4727 din 12.07.2018) opinia juridică privind dreptul Ministerului, în calitate de beneficiar al operei, de a dispune amplasarea acestuia fără acordul artistului;
*S-a obținut Certificatul de Urbanism nr.1961 din 07.09.2018, eliberat de Primăria Arad, privind amplasarea monumentului pe esplanada din vecinătatea Consiliului Județean Arad;
*Pe lângă demersurile de natură penală, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale a acţionat autorul lucrării în judecată civilă pentru a obține autorizarea instituției de a îndeplini obligația contractuală ce îi revine autorului privind transportarea și amplasarea lucrării la Arad, pe cheltuiala debitorului;
*Având în vedere că Ministerul nu a putut avea angajamente financiare în speța respectivă până la data de 16.10.2018, data sentinței executorii (nedefinitive), Asociația pentru Ridicarea Monumentului Unirii la Arad a semnat un contract pentru o sponsorizare în vederea întocmirii proiectului tehnic de realizare a fundației necesar obținerii autorizației de construire. Reprezentanții MCIN au respins solicitarea Asociației de a lansa o subscripție publică, instituția aflându-se într-o procedură juridică conform sentinței mentionate mai sus, de a se substitui debitorului, sculptorul Florin Codre. Asociația, prin atragerea de donații, poate urgenta montarea, cu acordul MCIN, în calitate de proprietar al operei de artă. În aceste condiții, în ceea ce privește amplasarea monumentului până la data de 1 decembrie 2018, apreciem că se pot executa lucrările de realizare a fundației în cel mai scurt timp posibil.
Așadar, având în vedere complexitatea problemei din punct de vedere juridic și legal, pe parcursul anului 2018 au fost luate toate măsurile pentru a rezolva o problemă care durează de mai mult de 11 ani.”
Citiți principiile noastre de moderare aici!