Mai departe, la concursul propriu-zis au ajuns doi candidaţi. Aceştia au susţinut un interviu şi au înaintat o declaraţie de intenţie, însă niciunul dintre ei nu a reuşit să obţină punctajul minim pentru a trece mai departe. Grila de concurs conţinea, în total, 60 de puncte, iar candidaţii ar fi trebuit să obţină cel puţin 50 de puncte pentru a fi declaraţi admişi. Drept urmare, Consiliul de Administraţie al Aeroportului Arad a decis că societatea va fi condusă prin delegare de către directorul operaţional Dan Bălăcel, urmând ca în perioada imediat următoare să fie demarate procedurile pentru organizarea unui nou concurs.
Niciun candidat calificat pentru conducerea aeroportului
Niciun candidat calificat pentru conducerea aeroportului
Aeroportul Arad va fi condus prin delegare, după ce concursul organizat pentru funcţia de director general a fost un eşec. Iniţial, pentru funcţia de conducere, s-au înscris trei candidaţi. Unul dintre aceştia a fost eliminat după selecţia dosarelor, neîndeplinind condiţiile stabilite din punct de vedere al documentelor. Practic, nu a ataşat la dosar şi foaia matricolă de la facultate, fiind astfel descalificat.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Ştiri sportive
Naționala României a învins clar echipa Germaniei, cu scorul de 48-10 (13-10), vineri, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, la debutul în Rugby Europe Championship 2025.
România
Expoziția „Dacia! Regatul aurului și argintului”, deschisă la Muzeul Drents din Assen, Olanda, ale cărei bunuri culturale din metale prețioase aflate în colecțiile a 18 muzee din România s-au întors vineri seară în țară, după ce patru artefacte dintre acestea au fost furate, a înregistrat un număr de 84.336 vizitatori.
Mapamond
Anchetatorii urmează să continue vineri eforturile de a recupera cele două aeronave implicate într-un accident la Washington în care au murit 67 de persoane și care a ridicat întrebări cu privire la siguranța aeriană în capitala SUA, informează Reuters.
Local
Clădirea monument istoric a fost restaurată cu 8,7 milioane de lei, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată din bani europeni.
UT Arad
Costache și Ghezali au ratat ocazii foarte mari, dar și gazdele au avut o bară.
Local
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.
Local
Arădenii sunt notificați în vederea îngrijirii corespunzătoare a clădirilor și terenurilor deținute în proprietate.
2
România
Vlad Pascu, șoferul drogat care în octombrie 2023 a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai, a fost condamnat vineri, de Judecătoria Mangalia, la 10 ani de închisoare.
5
Citiți principiile noastre de moderare aici!