Se împlinesc doi ani de guvernare Victor Ponta şi echipa sa. Ce a făcut acest guvern pentru Arad?
În acești doi ani, Guvernul Ponta nu a avut niciun proiect pentru Arad, ba, mai mult, le-a blocat pe cele existente. Au fost blocate lucrările la pasajele de peste şoseaua de centură, lucrările la autostrada Arad-Nădlac, la drumurile Arad-Șiria-Seleuș, Arad-Felnac-Sâmpetru German şi zeci de străzi în municipiu. În domeniul sănătății, alocarea a fost de zero lei. În concluzie, nu a făcut nimic, asta după ce Consiliul Județean Arad a reușit să atragă peste 230 de milioane de euro, bani europeni și alte resurse financiare care au dus la dezvoltarea județului.
Care este termenul potrivit pentru a caracteriza relaţia Guvernului Ponta cu Aradul?
Termenul cel mai potrivit este izolarea, deoarece guvernul PSD-PNL-PC-UNPR și-a îndreptat în ultimii ani atenţia spre Oradea, Timişoara, Caracal, Târgu Jiu! Spre exemplu, la Oradea a fost finanțată realizarea unui pasaj nou, pe când pasajele din Arad, realizate în proporție de 85%, au fost abandonate. Asta pentru că Aradul nu are un electorat socialist și pentru că parlamentarii arădeni de la putere sunt inexistenți la București. Ei se pierd în lupte pentru şefia câte unei instituţii deconcentrate, pentru că diferite tabere au încercat să impună diferite personaje, dar atât. Se cramponează de câte un aspect mărunt, iar dezvoltarea Aradului pare ultima lor preocupare!
Ce notă acordaţi Guvernelor în aceşti doi ani de la preluarea puterii?
Pentru modul în care este tratat Aradul și vestul României, acest Guvern este corigent și, dacă e să ne referim la activitatea la nivel național, clar acest Guvern Ponta a rămas repetent în fiecare an. În ceea ce privește politica externă, Uniunea Europeană şi Statele Unite au sancţionat în repetate rânduri derapajele antidemocratice ale majorităţii de la Bucureşti. Pe plan social, ce să mai spunem? Guvernul a restituit câţiva lei pensionarilor, luându-le cu cealaltă mână de zece ori mai mult, impunând peste 35 de taxe. De la taxa de stâlp, până la acciza care va genera creștere de prețuri în toată economia.
Care credeţi că este cea mai mare greşeală făcută de actuala guvernare?
La câte greşeli s-au făcut, aproape zilnic, este greu să o alegi pe cea mai mare! Cred că cel mai grav este faptul că puterea nu a ştiut să valorifice majoritatea parlamentară aproape totală pe care a avut-o! Actuala putere, la fel ca Ion Iliescu, în urmă cu aproape 25 de ani, are o majoritate de 70%, dar nu a reuşit să valorifice acest lucru, să adopte legi şi să reformeze statul român. Nu au nici o scuză pentru că nu au făcut bine românilor.
Care ar fi soluţia pentru o schimbare în bine?
Soluţia poate veni doar din dreapta eşichierului politic, de la Partidul Democrat Liberal, cea mai puternică voce a opoziţiei. Un partid care demonstrează acum că a luat decizii înţelepte la guvernare. România are nevoie de măsuri de creştere economică, de susţinerea industriei, de crearea de locuri de muncă, de investiţii în sectorul public şi privat. Astăzi ţara trăieşte de pe urma a ceea ce s-a realizat cu câţiva ani în urmă, atunci când guvernarea de dreapta a reuşit să o scoată din cel mai dificil moment al crizei economice. Culmea, azi oamenii o duc mai rău decât atunci! Iar pentru asta nu există nicio scuză! Puterea actuală este vinovată de sărăcirea populaţiei, de scăderea puterii de cumpărare și de lipsa perspectivei de mai bine!
Domnule preşedinte, de ce credeţi că se întâmplă aceste lucruri ?
Pentru că, după 25 de ani, nici clasa politică din România nu are perspectivă. Ea este sufocată de incompetență, clanuri politice și aroganță. Din cauza incompetenței sistemului politic, România a ajuns la epuizare. Politicienii de la guvernarea socialistă au promovat clientela politică în sistemul administrativ, cel mai bun exemplu fiind ASF-ul (n.a. Autoritatea de Supraveghere Financiară). O structură cu un rol extrem de important, care a fost parazitată prin mijloace politice incorecte cu o armată de neveste, fii şi fiice de politicieni. Într-o ţară cu economie şubredă, ca România, să ai un salariu de 70.000 de lei pe lună e curată nesimţire. Sintagma de „salariu nesimţit” nu este corectă, nesimţiţi pot fi doar cei care câştigă mult fără a avea competenţe, în timp ce specialişti în domeniu nu pot intra în sistem. Semnalul de alarmă este grav: incompetenţa are un impact catastrofal asupra nivelului de trai al populaţiei, nivelului de civilizaţie şi dinamicii socio-economice!
La ce vă referiți când spuneţi „clanuri politice”?
Cu toţii observăm că există în interiorul unor partide, atât la nivel central, cât şi la nivelul filialelor locale, câte un grup de interese format din una sau două familii care închid partidul în jurul intereselor lor. Acestea sunt clanurile! Indivizii care le compun acaparează organizaţia în care nu își mai găsesc locul oameni competenţi, cu caracter și performanți. Dar să știți că aceste organizații de tip „ghiocel”, în care sunt acceptați doar subalternii care iau poziția gingașei flori, au o viață la fel de scurtă ca ea.
Înţeleg că vorbiţi despre o atitudine inadecvată a unor lideri politici incompatibili cu munca de echipă?! La asta vă referiţi când vorbiţi despre aroganța politicienilor aflaţi la putere?
S-a ajuns în politică la un cult al propriei persoane, prin care foarte mulţi politicieni se consideră la nivelul semizeilor (ca să nu spun mai mult). Complexul de superioritate îi face să devină nerealişti, să nu tolereze critica. Oamenii aceştia sunt toxici.
Ce părere aveţi despre anul politic 2014?
2014 este un an cu două evenimente politice cheie. Mă refer la alegerile europarlamentare şi la alegerea preşedintelui României. Nu vreau să mă lansez în previziuni, doresc doar să le spun votanţilor despre alegerile europarlamentare: uitaţi-vă atent la candidaţi! Pe liste trebuie să fie oameni care de această dată nu reprezintă doar o localitate sau doar un judeţ, reprezintă ţara în Parlamentul European. Alegeți oameni care au dat dovadă în viaţă şi în activitatea lor că pot reprezenta cu cinste şi competenţă România, iar când pe liste găsim soții şi fiice, acea listă nu este pentru interesul României, ci pentru interesul propriei găști. Criteriul de selecţie al listelor trebuie să fie meritocrația. Când meritocrația își va recupera locul în societate şi în interiorul partidelor politice, atunci România va deveni cu adevărat o democraţie. Altfel, chiar când se întâmplă să evoluăm, evoluăm haotic, nu cumulativ, în variante de genul „doi paşi înainte, unul înapoi, încă unul înapoi, patru înainte”, şi tot aşa.
Iar la alegerile prezidenţiale ?
Am convingerea că Dumnezeu va lumina mintea poporului român, ca în toamnă să dea un preşedinte pentru România în spiritul anului în care se împlinesc trei secole de la martiriul Sfinţilor Brâncoveni, martiri pentru neam, ţară şi credinţă în Dumnezeu. Cred cu tărie că poporul român are puterea să revină la rostul lui!
„Clasa politică din România este sufocată de incompetență, clanuri politice și aroganță”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!