În replică, Adrian Niţu spune că „Iulian Urban, ca avocat, apără interesele clienţilor săi, care au contracte în derulare, implicit, interesul său financiar. Din păcate, a trebuit să eliminăm aplicarea prevederilor Ordonanţei la contractele aflate în derulare, condiţie fermă pusă de FMI pentru acordarea tranşei de două miliarde, care trebuie acordată în ianuarie.
Între interesele celor care au au credite în derulare şi interesul naţional- primirea tranşei de la FMI- am ales interesul naţional, care, însă, nu îi aduce beneficii d-lui senator. Dl. Urban nu mai spune, însă, că au fost aduse mai multe amendamente, toate în favoarea celor care iau credite de acum încolo”, declară deputatul arădean.
JA-S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!