ARAD. Biblioteca Judeţeană „Alexandru D. Xenopol” Arad vă așteaptă vineri, 3 octombrie, între orele 18.00 – 24.00, la cea de-a IV-a ediţie a „Nopţii bibliotecii arădene”. Programul cuprinde activități atractive pentru toți.
La Secţia Împrumut Carte Copii, între 19.00 – 20.00, veți avea „Poveşti cu Mihaela”. Secţia Împrumut Carte Adulţi (18.00-22.00) a pregătit expoziţii temporare de carte: Ultimele apariţii editoriale; Romanul de dragoste; Colecţia Polirom; Colecţia Chic şi Cocteil. Sala de cursuri electronică ambientală găzduiește, între orele 19.00 – 22.00, un „Atelier de muzică” . În Sala de Lectură (orele 8.00 – 24.00) vor fi expoziţii temporare de carte: Vechi şi ilustre edituri româneşti – Editura Socec; Cărţi din biblioteca profesorilor Liceului „Moise Nicoară”. Și tot aici, între 21.00- 23.00, atelier Origami. În Sala Concordia puteți vedea (de la ora 18.00) spectacolul trupei de teatru a Colegiului Dimitrie Ţichindeal ACT4FUN „ O zi ciudată” în regia lui Ştefan Statnic. La „Personalități arădene” invitat va fi profesorul Cristian Moisescu ( 19.00- 20.30). Între 20.30 – 22.00 – „Literatură la lumânare” – cu participarea scriitorilor Horia Ungureanu, Petre Don şi a jurnalistului Lucian Valeriu
Vor mai citi: Raluca Medeleanu, Mihai Todoca, Nicoleta Filipaş (Colegiul „Moise Nicoară”), Georgiana Bighescu (Colegiul „Dimitrie Ţichindeal” ). De la ora 22.00 până la ora 23.00 – „Trés courts” – proiecţie de filme româneşti şi străine de foarte scurt metraj.
Va fi vizitată și expoziţia de ilustraţie de carte – Copacul, Bata 2014 – la Secţia de artă a Complexului Muzeal Arad (orele 18.30- 19.00), la etajul II al clădirii.
Sala Artă şi Multimedia este pregătită pentru vizionări de filme documentare şi artistice la solicitarea publicului (19.00 – 22.00). Iar la Secţia Patrimoniu ( hol parter), între orele 18.00 – 22.00, puteți admira o expoziţie temporară de carte rară: Cartea de botanică în ediţii vechi (sec. XVI – XV).
„Pe tot parcursul manifestatării – ne-a spus prof. Florin Didilescu, directorul instituției – înscrierea la bibliotecă, intrarea în posesia cardului de cititor, pentru copii şi adulţi, va fi gratuită”.
Expoziții pe holul bibliotecii
Pe holul bibliotecii vă aşteaptă următoarele expoziţii: „Şcoli arădene în documentele vremii”; „Pozia formelor”; „Anne Frank – o istorie pentru prezent”; „Dascăli de excepţie în istoria Aradului”; „Cărţi de la Corina” şi „Pentru tine, femeie!”- expoziţia (cu vânzare) de handmade-uri, autor Rely Terniceri; „Ultimul romantic: Anton Bruckner (1824 -1896)”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!