O arădeancă și-a găsit mașina spartă, miercuri dimineață, pe strada Abatorului, din cartierul Confecții. Geamul din spate stânga era făcut țăndări, iar în interiorul autoturismului era o dezordine de nedescris. În speranța că vor găsi bunuri de valoare sau chiar bani, hoții au scotocit interiorul mașinii. Au găsit „doar” un telefon mobil marca Blackberry, defect. Proprietara mașinii a fost cea ne-a sesizat spargerea, menționându-ne totodată și faptul că, în aceeași noapte (17 spre 18 octombrie), alte două mașini au fost sparte în zona Confecții, atât ea, cât și ceilalți doi proprietari de autoturisme înaintând plângeri către Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Arad în legătură furturile, dar și cu distrugerea mașinilor.
În ceea ce-i privește pe ceilalți doi păgubiți, hoții au procedat la fel: au spart geamurile autoturismelor și au sustras tot ce a fost la vedere, în speță: o pereche de ochelari de soare, un stick de memorie și două parfumuri. Potrivit reprezentanților IPJ Arad, „polițiștii efectuează verificări pentru stabilirea identității autorului și pentru tragerea acestuia la răspundere”.
Conform IPJ Arad, deja există un cerc de persoane bănuite în ceea ce privește faptele din noaptea de marți spre miercuri noapte. Polițiștii arădeni atrag atenția proprietarilor de autoturisme asupra faptului că bunurile lăsate în mașini, la vedere, reprezintă o tentație pentru hoți.
Citiți principiile noastre de moderare aici!