După ce în octombrie 2020 a fost bifată absolvirea primului curs de iniţiere în modelling cu Lavinia Ichim, recent a avut loc al doilea eveniment dedicat celor care au frecventat şi absolvit cursurile susţinute de modelul arădean.
E vorba de copii şi adolescenţi cu vârste cuprinse între 4 și 22 de ani, care au fost împărţiţi în două grupe – una de iniţiere, alta de avansaţi. Timp de opt săptămâni, aceştia au învăţat să defileze pe scenă, să pozeze, să se prezinte la un casting, să se comporte într-un backstage la o prezentare de modă sau un festival, dar şi să își formeze o ținută corectă a corpului, un mers elegant sau să scape de tracul de a vorbi în public. Examenul final l-a constituit o prezentare de modă. Pentru ieşirile pe scenă, hainele fetelor au fost asigurate de Atelier Oana Şeran, iar ale băieților de Mens Style. Fetele au fost aranjate la Creative Academy (makeup & hairstyle).
De-a lungul carierei sale, Lavinia Ichim a participat la zeci de concursuri internaţionale de frumuseţe şi a cucerit mai multe titluri, între care: Miss Crişana, Miss Globe România, Miss Model of the World România, Miss Turism, Top Model of the Globe etc. În urmă cu un an, frumoasa arădeancă a pus bazele agenţiei de modelling „Lawinne Models” prin care şi-a propus să împărtăşească din experienţa sa celor pasionaţi de podiumuri de modă.
Trimite articolul
X🤣🤣🤣🤣🤣🤣😂😂😂😂😂
Ce sa spunem, foarte important scoala asta de piti ! De ce nu se face scoala de caligrafie si lectura sa invete copiii de mici sa vorbeasca si sa scrie cursiv , frumos si corect in limba romana ? Ca de-i auzi in romgleza aia stropsita si in romana agramata impanata cu barbarisme scornite ad hoc, si cand le vezi scriitura ca rascaita de gaina, iti vine sa fugi
Un mic sfat : in locul dvs , nu as comenta in necunostinta de cauza . Dar , ca romanul , de ce sa nu avem un comentariu negativ daca se poate . La asta se pricep cel mai bine cei frustrati sau nemultumiti de viata , asa ca si dvs .