Se derulează un nou episod al telenovelei „Drumul Arad-Şiria”, acest „Tânăr şi neliniştit” al judeţului Arad. Încă de anul trecut ştim că avem fonduri europene pentru modernizarea lui. Încă de anul trecut s-a încercat licitarea lui, fără succes însă, după ce anunţul de licitaţie a fost respins de trei ori de către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice. Într-un final, în primăvara acestui an, licitaţia a fost lansată, atrăgând interesul a nu mai puţin de şapte firme care au intrat în cursă. După perioada de evaluare a ofertelor, s-a stabilit câştigătorul licitaţiei, dar încă nu putem spune cine este acesta. Şi asta deoarece suntem încă în perioada în care pot fi depuse contestaţii faţă de câştigător. Lucru care, se pare, s-a întâmplat. Potrivit informaţiilor noastre, mai multe firme care au participat la licitaţie s-au declarat nemulţumite de faptul că au pierdut banii pentru modernizarea drumului Arad-Şiria-Pâncota. Drept urmare, s-au interesat despre modalitatea de a contesta rezultatul licitaţiei. Ce înseamnă asta? Întârzieri, noi întârzieri. Două firme au depus deja contestaţii. Este vorba despre societatea arădeană Sylc Con Trans, condusă din umbră de Ioan Faur, fostul director al ICIM Arad, şi de către firma Diferit SRL, din Cluj Napoca. Ce sare în ochi în privinţa celor două societăţi care au depus contestaţii? Faptul că ambele au fost arătate cu degetul de autorităţile publice care au avut contracte încheiate cu firmele.
În ceea ce priveşte Diferit SRL, Primăria Floreşti încearcă să scape în instanţă de această societate care a câştigat realizarea centurii localităţii respective. Asta după ce, timp de un an de zile, deşi avea contract semnat şi fonduri la dispoziţie, Diferit nu a lucrat absolut nimic. Totodată, clujenii sunt abonaţi la contracte cu statul, în ultimii 12 ani de zile încasând peste 560 de milioane de euro de la autorităţile locale din întreg Ardealul. Printre „reţetele” de succes ale celor de la Diferit se numără subcontractarea lucrărilor. După ce câştigă licitaţiile, clujenii caută subcontractori pe care îi plăteşte cu aproximativ 80 la sută din sumele pentru care sunt semnate contractele, arată presa din Cluj.
În ceea ce priveşte arădenii de la Sylc Con Trans, este greu de înţeles motivul pentru care aceştia au depus contestaţie. Şi asta pentru că firma are deja două contracte semnate cu Consiliul Judeţean Arad, pentru modernizarea drumurilor Bârsa-Moneasa şi Zăbalţ-limită de judeţ Timiş. Problema este că nici aceste contracte nu sunt onorate. Pe Bârsa-Moneasa nu se lucrează deloc, iar pe Zăbalţ-limită de judeţ Timiş se lucrează la relanti. Mai mult, Sylc Con Trans a mai câştigat o lucrare, respectiv modernizarea drumului Tauţ-Târnova, pentru care săptămâna viitoare se va semna contractul. Aşadar, este greu de crezut că firma arădeană ar putea onora încă o lucrare, respectiv Arad-Şiria-Pâncota, în condiţiile în care administratorul Bogdan Faur s-a plâns de nenumărate ori de lipsa forţei de muncă. Drept urmare, este foarte greu de înţeles de ce Sylc Con Trans a decis să întârzie, cu bună ştiinţă, demararea lucrărilor pe drumul Arad-Şiria.
Luni de zile
Ce înseamnă, în fapt, depunerea celor două contestaţii? Întârzieri de luni de zile pe şantier. Contestaţiile vor fi analizate de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Fiecare contestaţie în parte, depusă de fiecare firmă, trebuie analizată, iar cei de la CNSC trebuie să stabilească dacă, într-adevăr, contestaţiile sunt întemeiate. Ulterior, dacă firmele sunt nemulţumite de concluziile celor de la CNSC, contestaţiile ar putea ajunge în instanţă, la judecată. Iar aici vorbim despre întârzieri care pot dura de la câteva luni de zile până la câţiva ani. Drept urmare, cu toate că avem toţi banii necesari pentru modernizarea veşnicului drum cu gropi Arad-Şiria-Pâncota, s-ar putea să stăm cu ei la ciorap şi să nu îi putem folosi pentru că lucrarea este blocată în sălile de judecată.
Semnătură pe Pâncota-Buteni
În acelaşi timp cu Arad-Şiria-Pâncota, a fost scos la licitaţie şi tronsonul care continuă din Pâncota, până în Buteni. În acest caz, contractul a fost semnat deja de către Consiliul Judeţean Arad cu firma care a câştigat licitaţia, urmând ca lucrările de modernizare să înceapă efectiv în octombrie.
Trimite articolul
XNu pot sa inteleg legislatia privin licitatiile. Si firma la care lucrez participa la licitatii in vestul Europei, dar o licitatie pierduta nu ai unde sa o contesti. Daca nu-mi convine caietul de sarcini nu particip. Daca am castigat trebuie sa-mi onorez contractul. Si gata. Dca suspectez intelegeri necinstite, pot sa merg in justitie, dar contractul nu se suspenda.
Trebuie interzis subcontractarea lucrarilor iar termenul de rezolvare a contestatiilor sa fie maxim 30 zile .E o prostie tot ceea ce se intampla .Ala care a falimentat ICIM-ul vad ca naravul nu si l-a schimbat acum ce sa spun despre clujeni … sunt niste pararaziti ca aradenii.Ambele firme sunt abonate la contracte cu statul , aceste firme nu stiu altceva decat sa capuseze statul roman , adica fura bani de cetatenii romani.Cum fura banii ?simplu-fura la material facand lucrari de slaba calitate. Stau si ma intreb cat va mai merge cu hotiile? Dar unde-i neocomunistul de bilcea ? vad ca nu ne informeaza nimic oficial despre acest drum , neocomunistul bilcea este vicepresedintele CJ-Arad , el este responsabil pentru tot ceea ce se intampla sau mai bine spus nu se intampla in judet. NEOCOMUNIST=SPECIE DE PSEUDOPOLITICIAN (FARA BUN SIMT,FARA VIZIUNE ,MINCINOS ,CU TRASATURI DE IMBOGATIRE RAPIDA ETC)