Un comandament de permanență, mai mult dezinfectant și decalarea programului de lucru. Acestea sunt o parte din măsurile suplimentare luate de Consiliul Județean pentru a împiedica pe cât posibil răspândirea coronaviruslui.
„Având în vedere evoluția pandemiei Coronavirus – Covid 19, Consiliul Județean Arad a decis luarea unor măsuri de prevenire a îmbolnăvirilor, la nivel instituțional. Măsurile sunt coroborate cu recomandările Comitetului național pentru Situații Speciale de Urgență: *suplimentarea materialului dezinfectant la accesul în toate sediile Consiliului Județean Arad; *instituirea unui comandament de permanență, format din directorii instituției, care vor asigura prezența în cadrul instituției, în orice situație; *asigurarea permanenței tuturor compartimentelor și serviciilor, fără a exista sincope în activitatea instituției; *funcționarilor care suferă de boli cronice li se recomandă să rămână în izolare până la data de 31 martie; *în cazul funcționarilor care circulă cu mijloace de transport în comun, s-a stabilit decalarea programului de lucru, prin respectarea normei zilnice de 8 ore; *suspendarea activităților cu publicul în cadrul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică, Biblioteca A.D. Xenopol și Complexul Muzeal Arad; *programul de audiențe se va realiza on-line (prin secțiunea Contact a portalului instituției, http://www.cjarad.ro/contact/), pe Facebook (Consiliul Județean Arad) sau telefonic (0357-731100), persoană de contact: Andrei Ando, directorul executiv al Direcției Comunicare, Strategii și Administrație Publică; *vizitele pe teren programate pentru această perioadă, în vederea controlării calității lucrărilor, nu se amână”, se arată în comunicatul transmis de CJA.
Președintele CJA, Iustin Cionca, a declarat: „Recomand tuturor arădenilor să rămână cât mai mult posibil la domiciliu, să evite spațiile publice aglomerate și să încerce să își gestioneze contactele on-line sau telefonic. Consiliul Județean, prin instituțiile subordonate, ia toate măsurile necesare pentru prevenirea infecțiilor cu virusul Covid 19. Le doresc tuturor arădenilor multă sănătate și înțelepciune, să nu se expună factorilor care favorizează îmbolnăvirea”.
Trimite articolul
XAcest umanoid nu are pic de rusine, minte si cand tace. V-ati compromis orice urma de credibilitate.
De ore in sir str. Abatorului nu are apa potabila … nimeni nu face nimic chiar daca s-au facut reclamatii. Halal grija pentru cetateni…Sa te speli daca ai cu ce…