ARAD. Consiliul Judeţean Arad (CJA) continuă şi în acest an campania de plantare a perdelelor de protecţie împotriva zăpezii pe drumurile din judeţ. Pentru acest an s-a planificat plantarea sălciilor energetice pe o lungime totală de peste 20 de kilometri, iar şoselele care urmează să beneficieze de protecţie împotriva viscolului vor fi, în principal, cele de pe Valea Mureşului. Într-un proiect de hotărâre a CJA se specifică faptul că cei peste 20 de kilometri de perdele de protecţie ar urma să coste 531.000 de lei. În acelaşi proiect de hotărâre sunt menţionate şi drumurile pe care vor fi plantate sălciile: DJ 682 Zăbalţ – Dorgoş (câte doi kilometri de perdele pe fiecare parte), DJ 682 Dorgoş – Ususău (câte un kilometru pe fiecare parte), DJ 682 Ususău – Lipova (câte 5,5 kilometri pe fiecare parte) şi DJ 708C Sâmbăteni – Ghioroc (3,45 kilometri numai pe partea dreaptă). Campania de realizare a perdelelor de protecţie împotriva viscolului a demarat la finele anului trecut.
A început deja
Primul drum ales pentru plantarea sălciilor energetice a fost DN 7 – Semlac – Şeitin – Nădlac. Teoretic, aceste sălcii vor crea protecţie împotriva viscolului. Totodată, ajunse la maturitate, sălciile vor putea fi recoltate şi valorificate către fabricile de peleţi, aşa că CJA ar putea împuşca doi iepuri dintr-un foc: şi protecţie împotriva zăpezii, şi venituri din vânzarea sălciilor energetice.
Citiți principiile noastre de moderare aici!