Situația drumurilor din județ îi nemulțumește pe șoferi, care au început să facă acțiuni de protest. După ce la sfârșitul săptămânii trecute, câteva sute de arădeni au protestat la Horia, în acest week-end protestul se va muta pe DJ 708, drum județean care duce la Sebiș, Dieci, Revetiș, Berindia.
„Dacă până în data de 31 martie nu încep lucrările de reparații la acest monstruos DJ 708, deși, din câte știm, a avut loc o întâlnire a unei comisii de evaluare, vom desfășura un marș de protest al șoferilor și al localnicilor pe traseul Revetiș-Berindia-Păulian”, spune Dan Petcoviciu, unul dintre inițiatorii acțiunii.
Arădenii ce vor dori să participe la acțiunea de protest se vor întâlni sâmbătă 31 martie, la ora 12.00, la intersecția DJ 708 cu drumul județean care duce la Dieci.
„Nu ne vom opri până când nu vor începe lucrările de reparații! Dacă nici așa nu vom reuși să îi sensibilizăm pe cei responsabili cu reabilitarea drumurilor, atunci vom trece la pichetarea neîntreruptă la Consiliul Județean Arad și Instituția Prefectului”, a mai precizat Dan Petcoviciu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!