După ce Consiliul Județean a numit echipa de conducere de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, zilele următoare se vor stabili şefii serviciilor din spital. Conducerea unităţii medicale a reorganizat puţin zona administrativă şi a scos la concurs nu mai puţin de şase posturi vacante de şefi pentru următoarele servicii: Statistică şi Informatică Medicală, Contabilitate, Financiar, Achiziţii Publice şi Contractare, RUNOS, Juridic. De menţionat că una dintre condițiile participării la concurs – cea legată de vechime – a fost schimbată în decurs de câteva zile: de la minimum doi ani în specialitate s-a transformat în „minimum cinci ani vechime în specialitate”.
Cel mai râvnit dintre posturile scoase la concurs pare a fi cel de şef Serviciu RUNOS, unde s-au înscris trei candidate: Florica Stanca, Gabriela Angela Negîrlă şi Senida Jude. Toate au fost declarate admise după etapa selecţiei dosarelor. Pentru alte patru posturi de şef serviciu s-a înscris câte un singur candidat, respectiv: Simona Cristina Vîrciu pentru şef Serviciu Juridic, Fulvia Carmen Ursoiu pentru şef Serviciu Statistică şi Informatică Medicală, Florina Iustina Ionescu pentru şef Serviciu Contabilitate şi Nicolina Popa pentru şef Serviciu Financiar. Toate candidatele au trecut cu bine peste proba selecţiei dosarelor şi, întrucât le lipseşte concurenţa, restul examenului pare o formalitate.
Interesant este că pentru postul de şef Serviciu Achiziţii Publice şi Contractare nu s-a înscris niciun candidat. E un post care implică multă responsabilitate şi… o coloană vertebrală foarte solidă. Să vedem dacă persoana care, până la urmă, şi-l va asuma, va fi bărbat sau va fi femeie… Căci, după cum se arată, toată structura de conducere administrativă a spitalului – începând de la manager şi cei trei directori (medical, financiar-contabil şi de îngrijiri) până la viitorii şefi de servicii – e formată exclusiv din femei!
Calendar
Potrivit calendarului de concurs, după selecţia dosarelor, urmează susţinerea probei scrise. Aceasta se va desfăşura luni, 14 noiembrie, de la ora 8.00, în incinta spitalului. O zi mai târziu se vor afişa rezultatele, eventualele contestaţii soluţionându-se în 17 noiembrie. Ultima probă din concurs, susţinerea interviului, e programată pentru vineri, 18 noiembrie. Rezultatele finale vor fi cunoscute pe 24 noiembrie. Astfel, de la 1 decembrie 2016, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad va avea cinci noi şefi de servicii stabiliţi prin concurs.
Odată cu concursul pentru şefii de servicii, după acelaşi calendar, se desfăşoară şi concursul pentru ocuparea a patru posturi de economist şi câte unui post de merceolog, analist programator, tehnician, telefonist, liftier, electrician şi muncitor necalificat. A mai fost scos la concurs un post de fochist (pentru care nu s-a înscris nimeni) şi un post de consilier la Compartimentul Marketing, Promovarea serviciilor medicale, Secretariat şi Relaţii cu mass-media (pentru care au fost respinse cele două dosare depuse).
Personal medical
Alte două concursuri au avut loc, de la începutul acestei luni până acum, la Spitalul Judeţean Arad. Acestea au fost destinate personalul medical. Bătălia s-a dat pe 46 de posturi vacante de asistente medicale, 27 de posturi de infirmiere, şase posturi de brancardier, şase posturi de registrator medical şi un post de statistician medical. Problema deficitului de personal pare a se rezolva încet-încet…
Citiți principiile noastre de moderare aici!