Prof. dr. Alexandru Dumnici, şeful Clinicii Universitare „Sf. Gheorghe” din Arad, din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a declarat, zilele trecute, în cadrul unei conferinţe de presă, prezidată de prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele UVVG, că specialiştii Clinicii Universitare de laparascopie „Sf. Gheorghe” au realizat, anul trecut, un număr de 198 de operaţii, dintre care cea mai mare parte au fost intervenţii laparoscopice.
Prof. dr. Alexandru Dumnici a subliniat: „Am reuşit să introducem, în acest an, o operaţie în premieră în zona judeţului Arad şi anume operaţia TEP, pentru cura unor hernii cu plase care se introduc prin intermediul laparoscopiei, aceste intervenţii ridica clinica universitara la nivelul centrelor dezvoltate din lume,oferind pacienţilor avantajele unor suferinţe scăzute. Totodată, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” pregăteşte cadre universitare de mare ţinută prin cursuri de perfecţionare la Clinica din Fundeni, unde în momentul de faţă sunt plecaţi 3 rezidenţi. Dorim ca pe viitor sa-i integram pe aceştia în clinica noastră”.
„La departamentul de oftalmologie al clinicii, unde lucrează doamna şef de lucrări Magdalena Ţurlea şi Cristi Ţurlea, s-au realizat, în ultimele 5 luni 80 de implanturi de cristalin pentru diferite forme de cataracta cu rezultate foarte bune. Totodată s-a implementat tratamentul cu laser exeimer pentru corectarea viciilor de refracţie. Tot în scopul măririi spectrului intervenţiilor oftalmologice s-a introdus procedeul de injectare intravitroasă cu avastin pentru tratamentul diferitelor retinopatii”, a punctat prof. dr. Alexandru Dumnici.
Conform celor declarate de prof. Alexandru Dumnici, în cadrul clinicii s-a înfiinţat şi un centru de gastroenterologie prin achiziţionarea unui gastroscop și colonoscop performant cu care s-a început investigarea tractului digestiv. În cadrul aceluiaşi departament s-a achiziţionat şi un ecograf performant cu transductor esofagian cu care pe lângă investigaţiile uzuale se pot efectua şi investigaţii cardiologice.
„Arădenii pot beneficia de aceste noi tehnologii medicale, iar noi încercăm să oferim servicii similare cu ceea ce se face în centrele puternic dezvoltate din România şi din străinătate”, a precizat prof. dr. Alexandru Dumnici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!