Proiectul strategic al Consiliului Judeţean Arad pentru exerciţiul financiar 2021-2027, în cadrul Programului Regional Vest, va fi supus aprobării votului consilierilor judeţeni. Consiliul Judeţean Arad a programat o şedinţă în cadrul căreia se discută despre proiectul de modernizare a aproape 70 de kilometri de drumuri judeţene din nordul judeţului. În raportul de specialitate care însoţeşte proiectul de hotărâre se face o prezentare a situaţiei actuale a infrastructurii rutiere din zonă:
„Localităţile din nordul judeţului Arad sunt cvasi izolate din cauza stării precare a drumurilor judeţene DJ794, DJ793, DJ709. Slaba infrastructură afectează dezvoltarea economică și socială a unor zone precum Mișca, Apateu, Berechiu, Cermei, Șepreuș, Beliu întrucât locuitorii acestora au acces cu greu la orașe mai mari, precum Chișineu-Criș, Ineu, Pâncota, Municipiul Arad. Starea drumurilor județene este deteriorată și afectează siguranța deplasării populației, mobilitatea acesteia și confortul. Calea de rulare prezintă şi numeroase gropi, făgaşe, tasări, ceea ce duce la o viteză de circulaţie redusă. Astfel, acţiunea traficului şi a intemperiilor a determinat deteriorarea părţii carosabile, care a devenit necorespunzătoare, necesitând refacerea ei urgentă. De asemenea, solicitările la care au fost supuse drumurile judeţene pe durata exploatării lor au provocat uzura şi degradarea tuturor componentelor, a caracteristicilor tehnice de exploatare, acestea nemaicorespunzând normelor în vigoare din cauza degradării părţii carosabile, fiind într-o stare tehnică depăşită, cu o îmbrăcăminte degradată datorită duratei mari de exploatare, iar dispozitivele pentru colectarea și evacuarea apelor funcționează deficitar sau lipsesc în totalitate. De asemenea, măsurile de siguranță rutieră sunt, în unele locuri insuficiente, indicatoarele, marcajele sunt într-un număr mic sau lipsesc, astfel încât participanții la trafic nu sunt avertizați de apropierea unor zone periculoase (curbe, succesiuni de curbe, intersecții de drumuri, etc). Din cauza defecțiunilor, timpul de parcurgere a traseelor din această zonă este crescut, au loc frânări repetate, consumul de carburanți este mai mare, generând o poluare atmosferică suplimentară prin eliberarea de noxe și poluare fonică. Prin investiția propusă spre finanțare se va realiza o îmbunătățire a stării tehnice a drumului și sporirea confortului si siguranței participanților la trafic”.
Cei de la Consiliul Judeţean spun că proiectul „Modernizare rețea rutieră în zona de nord a Județului Arad” are ca principală activitate modernizarea a 67,391 kilometri de drum județean astfel: 20 de kilometri din DJ 794, tronsonul Mișca-Apateu-Berechiu; 14,429 kilometri din DJ 709, tronsonul Șicula-Gurba-Cermei; 6,972 kilometri din DJ 793, tronsonul Șepreuș-Cermei; 15,962 kilometri din DJ 709, tronsonul Cermei-limită județ Bihor; 10,028 kilometri din DJ 793, tronsonul Cermei-Beliu.
A fost acceptat
Modernizarea drumurilor din nordul judeţului a trecut de primii paşi birocratici, fiind deja acceptat de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest.
„UAT Judeţul Arad a fost informat (n.r. de către ADR Vest) că proiectul a fost declarat acceptat şi a intrat în mecanismul de contractare”, mai spun cei de la CJA.
Dacă, iniţial, Consiliul Judeţean estima faptul că modernizarea drumurilor vizate de acest proiect va costa, în total, aproximativ 50 de milioane de euro, suma a crescut foarte mult. Vorbim, în acest moment, despre suma estimată, pe baza documentaţiilor tehnice realizate până în prezent. Pentru că, după cum se ştie, sumele finale vor scădea în urma licitaţiilor. În proiectul de hotărâre care va fi supus votului consilierilor judeţeni se specifică:
„Se aprobă valoarea totală a proiectului <Modernizare rețea rutieră în zona de nord a Județului Arad> în cuantum de 419.675.554,26 lei, inclusiv TVA, din care valoarea totală eligibilă în cuantum de 248.132.728,93 lei și valoarea totală neeligibilă în cuantum de 171.542.825,33 lei. Se aprobă contribuția proprie în proiect a Unității Administrativ-Teritoriale Județul Arad în cuantum de 176.505.480,09 lei, formată din: 4.962.654,76 lei, respectiv 2% din valoarea totală eligibilă a proiectului, reprezentând cofinanțarea proiectului; 171.542.825,33 lei, reprezentând valoarea totală neeligibilã a proiectului”.
Lucrările, anul acesta
Se face, aşadar, acest ultim pas înaintea procedurii de contractare a finanţării europene nerambursabile. După semnarea contractului de finanţare, vor fi scoase la licitaţie tronsoanele de drum care vor fi modernizate. Teoretic, lucrările ar urma să înceapă în acest an, iar drumurile ar trebui finalizate în aproximativ doi ani de zile.
Trimite articolul
XCe interesant cum sunt chemați taietorii de frunze ” Consilierii judeţeni sunt chemaţi în şedinţă să aprobe proiectul de modernizare a drumurilor din nordul judeţului. ” exact în an electoral. E bine pe un post călduț la stat ?, pantatori de mentă ce vis. Nu exista finanțare de la Uniunea ecsxrocilor- ne- Rambursabila.