Zăpada de anul trecut a costat bugetul judeţului Arad o sumă importantă de bani. Administraţia judeţeană a achitat deja o primă factură pentru serviciile de deszăpezire a drumurilor judeţene. După ce a trecut prima zăpadă din această iarnă, firmele de deszăpezire au raportat un consum de nu mai puţin de 2.400 de tone de nisip şi 200 de tone de material antiderapant. „În perioada 10 – 26 decembrie s-a intervenit intens, cu 22 de utilaje şi aproximativ 90 de persoane”, ne-a informat Andreea Oţoiu, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean.
Zeci de mii de euro
Consiliul Judeţean a achitat, potrivit informaţiilor furnizate de Andreea Oţoiu, o factură pentru o parte din activitatea de deszăpezire în valoare de 314.000 lei (echivalentul a aproximativ 75.000 de euro). „Se vor mai face plăţi, însă cel mai probabil abia după aprobarea bugetului pe anul 2011”, ne-a declarat Oţoiu, subliniind că bugetul va fi aprobat cel mai probabil la sfârşitul lunii ianuarie – începutul lunii februarie.
Două firme, cinci sectoare
Consiliul Judeţean a organizat, în toamnă, o licitaţie pentru desemnarea firmelor care să se ocupe de deszăpezirea drumurilor judeţene. Licitaţia s-a încheiat cu un succes, din mai multe puncte de vedere. Pentru unele zone din judeţ s-au bătut în oferte chiar şi cinci societăţi, ajungându-se astfel să se reducă valoarea contractului, de la 1,3 milioane lei, bani pe care administraţia judeţeană s-a arătat dispusă să îi plătească, pentru anul 2010, la 991.377 lei.
Licitaţia a fost adjudecată pe fiecare din cele cinci sectoare de drumuri judeţene stabilite încă din anii precedenţi: Arad, Criş, Ineu, Sebiş şi Lipova. Pentru deszăpezirea în sectorul Arad s-au depus cinci oferte şi licitaţia a fost atribuită firmei ICIM SA Arad. Toate celelalte patru sectoare de drumuri judeţene vor fi deszăpezite de firma Palcu Impex SRL, din Sebiş.
Timp de trei ani
Consiliul Judeţean a încheiat, cu cele două firme, contracte care să poată fi prelungite pe o perioadă de trei ani. În cazul în care, în primăvară, administraţia va fi mulţumită de modul în care au fost deszăpezite drumurile, contractele ar putea fi prelungite pe o perioadă de trei ani.
Simona Butaru
Citiți principiile noastre de moderare aici!