Niciun mare obiectiv fără ani de zile de întârziere. Cam acesta este devizul sub care se lucrează în ţara noastră, în special pe lucrările complexe, licitate şi supravegheate de instituţiile centrale, cele de la Bucureşti. Modernizarea căii ferate Ghioroc-Simeria, continuare a lucrării de modernizare a căii ferate frontieră-Curtici-Arad-Ghioroc, a început în anul 2017, când a fost semnat contractul de execuţie dintre Astaldi, transformată ulterior în WeBuild, şi statul român, prin Ministerul Transporturilor. Termenul de finalizare a lucrării, la acel moment, era anul 2021. Au trecut trei ani de la momentul la care trebuia tăiată panglica, dar lucrările sunt încă departe de finalizare pe tronsonul Ghioroc-Bârzava-Ilteu-Gurasada-Simeria. Cei de la Asociaţia Pro Infrastructură, ajutaţi de unul dintre membrii asociaţiei, care a filmat situaţia la zi a şantierului, preconizează întârzieri de cel puţin încă un an de zile.
„Tot mai e (mult) de lucru după şase ani, din care trei de întârziere. Cele patru loturi de reconstrucție a magistralei dintre Simeria și Km 614/Ghioroc au contracte semnate din 2017 și se înscriu în trendul general al depășirilor de termene de pe vestitul Coridor Feroviar Rin-Dunăre.
<Traveler>, un coleg din comunitatea noastră, v-a pregătit câteva cadre excepțional filmate din dronă cu trei dintre cele mai importante zone rămase neterminate: Bătuța, Sălciva și Brănișca. La Bătuța, deși tunelul de 700 de metri executat de WeBuild este gata, obținerea hârtiilor pentru defrișarea unor tufe de la intrarea estică (dinspre Simeria) a blocat timp de cinci ani consolidările de pe versanți. Așa cum se vede, una din consolidări a ajuns la cotă, dar mai e mult de muncă la cealaltă. Se speră la o deschidere în 2024 a variantei Bârzava-Vărădia prin tunel, dar avem motive serioase să ne îndoim. Estimarea noastră rămâne 2025. Așadar, sectorul Bârzava-Ilteu va întârzia 4-5 ani. O altă zonă critică este la Vărădia, blocată de şase ani în arheologie. Deși aici sunt progrese recente cu strămutarea Cetății Vărădia, nu știm dacă firul nou va trece pe locul cetății în anul 2024”, spun cei de la Pro Infrastructură, care sunt veritabili specialişti în ceea ce priveşte lucrările mari de drumuri şi căi ferate, poduri sau pasaje care se desfăşoară în ţara noastră.
Mai grav pe alte loturi
Totuşi, se pare că întârzierile de 4-5 ani de pe lotul de cale ferată care se modernizează pe teritoriul judeţului Arad sunt mici faţă de alte loturi. Ne explică tot cei de la Pro Infrastructură: „La Sălciva, salba de tuneluri a Aktor mai are câțiva ani buni. Tunelul de peste 700 de metri este săpat mai puțin de jumătate, la polată mai este mult de lucru, iar tunelul dinspre Arad este neatacat. Estimarea noastră este 2026 cu indulgență, deci tronsonul va întârzia 5-7 ani. La Brănișca, salba de trei poduri noi peste Mureș a fost blocată ani de zile de o linie electrică aparent greu de mutat și de arheologia de la Castrul Micia. Sperăm, totuși, că trenurile vor circula în 2024 pe noile poduri construite de FCC. Însă lotul nu va putea fi recepționat în acest an, așadar și aici vorbim de o întârziere de 4-5 ani”.
Trimite articolul
Xcu 10 ani intarziere vom face 9 ore pana in capitala ca in anii ’90 si o sa se laude si o sa taie pe pamblici