Astfel, spune Popescu, „recent, Primarul Municipiului Arad ,a primit vizita oficială a unei delegaţii conduse de consulul general al Republicii Serbia, d-l Lazar Manojlovic, alături de preşedintele Uniunii Sârbilor din România, d-l Ognean Cristici ! Unul dintre subiectele abordate a fost ridicarea unui monument în Cetatea Aradului, în memoria miilor de civili deportaţi din Serbia de către autorităţile imperiului austro-ungar în primul război mondial. Pentru realizarea acestui monument, autorităţile sârbe solicită Primăriei Arad alocarea unui teren de 2.500 mp în Cetatea Aradului ,lucru pe care Primarul Aradului l-a promis”. Drept urmare, spune Popescu, după ce că în Arad există două monumente dedicate celor 13 generali, vor fi şi două pentru sârbi, în timp ce „despre Monumentul Marii Uniri nu mai zice nimeni nimic.
„Falcă este extrem de generos cu alţii, dar nu mişcă un deget pentru români. De ce, de pildă, zilele trecute, când s-a întâlnit cu delegaţia din Gyula, condusă de primar, Falcă nu a cerut amplasarea bustului lui Andrei Şaguna în localitatea respectivă? Sau, de ce nu a solicitat delegaţiei sârbe să facă demersuri pentru anularea măsurilor legislative luate în 2013 împotriva copiilor români ? Din septembrie 2013, conform legii, copii români din Serbia de Răsărit ar fi avut dreptul să înveţe în limba română, însă în iulie s-a modificat legea în aşa fel că nu au voie să predea abecedarul decât dascăli care au studiat în limba română. Or, legea sârbă nu permitea învăţământul în limba română. Mai mult, copiii care vor să înveţe în limba română sunt obligaţi să opteze între această materie şi informatica! A încercat primarul Falcă măcar să pomenească despre aceste lucruri, pentru a pune în balanţă ce oferă România în domeniul drepturilor minorităţilor şi ce primeşte în schimb? Nici vorbă, el se mulţumeşte să lase, de atâţia ani, cultura arădeană la cheremul UDMR-ului, vânzând interesele românilor pe câteva voturi din partea lui Bognar Levente”, a declarat Angel Popescu.
CITESTE SI:
Alegeri si bilant la Noua Dreapta
Citiți principiile noastre de moderare aici!