„Giulia/Singură acasă”, o adaptare după Dario Fo și Franca Rame, cu Angela Petrean Varjasi în centrul atenției, va deschide luna decembrie la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”. În regia Lianei Didilescu, spectacolul va fi prezentat publicului pe 5 decembrie, de la ora 19, în Sala 30, de la etajul trei al clădirii teatrului.
Trei zile mai târziu, pe data de 8, vor fi aduse în fața publicului două spectacole. „Aici, acolo”, de Mihai Ignat, în regia lui Alexandru Maftei, va avea reprezentația de la ora 17, în Sala Studio, urmând ca de la ora 19, pe scena sălii mari să urce laolaltă publicul și actorii din spectacolul „Familia Ibsen”, cu un scenariu colectiv inspirat din textele lui Henrik Ibsen, în regia lui Cristian Ban.
Cehov!
După câteva zile de pauză, joi, 12 decembrie, arădenii sunt așteptați din nou la teatru. De această dată îi vor întâmpina cele „Trei surori” ale lui Cehov. În regia lui Semion Serzin, spectacolul a fost realizat în urma unui workshop, de către actori ai Teatrului Clasic „Ioan Slavici” și ai Teatrului „Nottara” din București.
Producții recente
Pe 14 decembrie, într-o sâmbătă, ora 19 va veni cu „Scufița Verde”, în regia lui Ștefan Lupu. Cea mai recentă producție a teatrului arădean se bazează pe textul scris de Claudiu Sfirschi Lăudat și este destinat celor care au împlinit deja vârsta la care își fac buletinul. Duminică, de la aceeași oră și în aceeași sală, isprava va fi repetată, urmând să aibă loc ultima reprezentație de anul acesta a „Scufiței Verzi”. Ziua de 19 decembrie vine și ea cu o producție recentă a teatrului arădean. „[ză] Pes(c)ăruș”, după același Cehov, va sosi pe scena Sălii Mari de la ora 19. Regizat de Catinca Drăgănescu, spectacolul a avut premiera pe scena aceleiași săli în luna noiembrie a anului trecut.
În încheiere, un om și-o mârțoagă
Al optulea spectacol de luna viitoare va fi cel care-a și deschis luna: „Giulia/Singură acasă”. Angela Petrean Varjasi va reveni printre spectatori, în Sala 30, de la etajul trei al Teatrului, pe 22 decembrie, de la ora 17. Și pentru că duminica e o zi lungă, cei de la Teatrul Clasic au programat încă un spectacol pentru 22 decembrie, de data asta de la ora 19, în sala mare. Atunci și acolo va ajunge un spectacol regizat de Laurian Oniga, pe baza textului semnat de George Ciprian. „Omul cu mârțoaga”, căci despre el este vorba, va încheia luna și anul la „Clasic”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!