Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au depistat în 26 septembrie, în jurul orei 09:00, nouă persoane din Irak care au încercat să iasă ilegal din ţară, ascunse într-un spațiu special amenajat în podeaua remorcii unei autoutilitare marca Fiat, înmatriculată în Polonia. Aceasta era condusă de un cetățean român în vârstă de 28 de ani, iar pe scaunul din dreapta se afla un conațional în vârstă de 35 de ani. Cei doi au recunoscut că au primit bani pentru a-i ascunde pe irakieni în autoutilitară. „Cu ocazia controlului de frontieră efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au constatat că podeaua remorcii este mult prea înaltă, fapt pentru care au efectuat un control amănunţit, ocazie cu care a fost descoperit un compartiment special amenajat, improvizat în podea. Drept urmare, s-a procedat la deschiderea spațiului special amenajat, iar în interior au fost descoperiți, ascunşi, opt adulţi şi un minor. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni irakieni cu vârste cuprinse între 16 şi 44 de ani. Aceștia au declarat că intenționau să treacă fraudulos frontiera din România în Ungaria, pentru a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen. Cei doi români au declarat că au primit 1.300 de euro pentru a-i transporta pe migranți până în Germania”, au declarat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad. Poliţiştii de frontieră îi cercetează pe migranţi pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar pe şoferul român şi conaţionalul care îl însoţea, pentru trafic de migranţi, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.
Nouă irakieni, ascunși într-o autoutilitară, găsiți la Nădlac
Nouă irakieni, ascunși într-o autoutilitară, găsiți la Nădlac
Nouă irakieni care intenționau să iasă din România, ascunși într-un compartiment special amenajat al unei autoutilitare, prinși la frontiera Nădlac.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest își propune ca anul 2025 să fie un an al inovării.
România
Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au respins, sâmbătă, propunerea de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
1
România
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, arată că una din schimbările importante prevăzute de noile planuri-cadru pentru învățământul liceal este că numărul de ore nu mai este alocat unor discipline în primul rând de către minister, ci au un cuvânt mai important de spus școala și elevul.
Mapamond
Elicopterul Black Hawk care s-a ciocnit cu un avion de pasageri miercuri la Washington se afla într-un zbor de antrenament pe o rută esențială pentru misiunea rar discutată de a evacua oficiali de rang înalt în eventualitatea unui atac asupra SUA, au declarat oficiali citați de Reuters.
Local
ISU Arad ar urma să se doteze cu echipamente de antrenament, totul cu fonduri europene nerambursabile.
România
Ministerul Educației și Cercetării a pus vineri în consultare publică planurile-cadru pentru liceu.
Mapamond
Fostul președinte al Germaniei, Horst Koehler, care a ocupat această funcție între anii 2004 și 2010, a murit sâmbătă, la vârsta de 81 de ani, au declarat autoritățile, informează AFP.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!