Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, împreună cu poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F Timiş, au descoperit, ascunși în interiorul unui automarfar nouă cetăţeni străini, care încercau să iasă ilegal din ţară. Totul s-a întâmplat miercuri noaptea, în jurul orei 3:30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, de pe autostradă. Acolo s-a prezentat, pentru a ieși din România, E.H., cetățean turc în vârstă de 38 de ani, aflat la volanul unui automarfar. Alături de el, în calitate de pasager, călătorea numitul Z.S., cetăţean bulgar în vârsta de 36 de ani. Conform documentelor de însoţire, automarfarul transporta role textile, cu destinaţia Germania.
„În urma analizei de risc specifice efectuate cu sprijinul colegilor de la I.T.P.F. Timiş, poliţiştii de frontieră arădeni au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în interiorul semiremorcii, au fost descoperite ascunse nouă persoane. Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt şapte cetățeni irakieni, un sirian şi un turc, grupul fiind format din patru bărbați, o femeie şi patru minori. În cadrul cercetărilor, lucrătorii noştri au stabilit că adulţii au vârste cuprinse între 20 şi 34 de ani, iar minorii au vârste cuprinse între 8 luni şi 17 ani. Cei în cauză au declarat că intenţionau să ajungă în Germania”, transmit reprezentanții Poliției de Frontieră Română.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru şoferul turc și cetăţeanul bulgar şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de ceilalți nouă cetăţeni străini, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Citiți principiile noastre de moderare aici!