Furie şi deznădejde în rândurile membrilor Partidului Noua Republică din judeţul Arad: filialele care aveau deja desemnaţi candidaţi de primari şi liste de consilieri locali s-au trezit, peste noapte, că partidul nu are voie să candideze! Aceasta, pentru că liderii de la Bucureşti au „omis” să depună în termen la BEC denumirea şi sigla cu care partidul participă la alegerile locale! Cum este greu de crezut că ditamai liderii de la centru, printre care şi un senator, nu au ştiut care este termenul de depunere a documentelor, se pare că zvonurile tot mai insiste apărute după demisia din funcţia de preşedinte a lui Mihail Neamţu, fondatorul partidului, nu au fost lipsite de temei. Mai exact, se spunea că liderii care au preluat conducerea Noii Republici au intenţia de a „vinde” partidul prin intermediul unei fuziuni prin absorbţie. Bineînţeles, respectivii nu au recunoscut nimic, dar, spun cei din judeţ care erau pe listele de candidaţi, când au cerut lămuriri de la Bucureşti li s-a spus că într-adevăr, a fost o greşeală, dar că acum nu se mai poate face nimic, decât să meargă să candideze pe listele partidului „X”, adică exact partidul care urmează să „înghită” Noua Republică. Unii dintre candidaţi au acceptat şi au apelat la acel partid, care- aţi ghicit- nu avea oameni, fiind recent înfiinţat! Alţii, însă, s-au enervat şi au apelat la alte partide. Cei mai mulţi, însă, au decis să nu părăsească partidul, urmând ca după alegerile locale să ceară convocarea unui congres extraordinar. Preşedintele filialei arădene, Ion Stan, care a ocupat înainte, până la plecarea lui Neamţu, funcţia de vicepreşedinte la nivel naţional, a declarat doar că „este regretabil că s-a putut întâmpla aşa ceva după ce oamenii au muncit, au strâns semnături, au desemnat candidaţi”, nespunând, însă, ce atenţii are.
Noua Republică nu participă la alegeri!
Noua Republică nu participă la alegeri!
Conducerea centrală a partidului nu a depus în termen documentele privind sigla şi denumirea
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!